Cu o demografie la pământ, “România Educată” trimite elevii în 3 schimburi la școală, contrar legii
- România are un spor natural negativ de ani buni din cauza migrației, dar și unei demografii descurajante
- Noua lege a educației a intrat în vigoare în luna septembrie și prevede că elevii trebuie să învețe „în maximum două schimburi”.
- Dar ministrul Educației, Ligia Deca, pusă în funcție chiar de autorul moral al eșecului răsunător “România Educată”, a confirmat că în unele școli se va învăța în continuare în trei schimburi, cu toate că noua lege a educației interzice această practică.
Totuși, Ligia Deca a declarat într-un interviu pentru Observator că în unele unități de învățământ procesul educațional se va desfășura în trei schimburi.
În Capitală sunt 11 cazuri de acest gen, potrivit ministrului.
„Am primit și o listă de unități de învățământ care funcționează în trei schimburi. Am rugat ca inspectoratele să medieze o discuție între școală și autoritatea publică locală, pentru a evita pe cât posibil această situație. În unele cazuri s-au găsit soluții. În alte cazuri, având în vedere ceea ce și dvs. ați semnalat, și nume numărul mare de lucrări, va fi imposibil să finalizăm această practică de a avea trei schimburi în acest an, însă îmi doresc să facem tot ceea ce ține de noi ca măcar numărul școlilor care funcționează în acest regim de trei schimburi să fie cât mai mic”,
a declarat Ligia Deca, citată de Edupedu.ro.
Sute de școli cu toaleta în curte
În doar câteva săptămână va începe un nou an școlar, iar elevii din întreaga țară se vor întoarce în bănci. În România, sunt în continuare 180 de unități de învățământ cu toaleta în curte, a spus, miercuri, în timpul unor declarații de presă, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
Reprezentantul PNL a declarat că înainte ca liberalii să ajungă la guvernare numărul școlilor cu toaletă în curte era de aproape 2.500.
În toamna lui 2020, ministrul Educației de la acea vreme, Monica Anisie, spunea că la deschiderea anului şcolar 2020-2021 peste 800 de şcoli – unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri ale acestora – aveau toalete în curte. Anisie făcea un apel către primari să se „implice şi să ajute şcoala”.
În aprilie 2017, în România erau 2.219 de unități de învățământ cu toalete în curte, după cum informau la acea vreme reprezentanții Ministerului Educației.