Cu vânzări pe tobogan, Carrefour închide peste 100 de magazine. Sute de oameni, fără job
Carrefour Italia a confirmat sindicatelor că va închide 106 magazine proprii. 769 de oameni și-ar pierde locul de muncă. Retailerul speră să revină la rentabilitate odată cu restructurarea, deoarece numărul clienților este într-o continuă scădere, iar vânzările merg prost.
Cotidianul Corriere della Sera relatează că 82 de magazine Carrefour Express și 24 de magazine Carrefour Market vor fi închise în Peninsulă. În prezent, lanțul de supermarketuri operează aceste magazine sub conducerea proprie.
Regiunea Lombardia ar fi cel mai greu afectată de restructurare, cu aproximativ 300 de locuri de muncă pierdute. Pierderi vor mai fi in 9 regiuni italiene: Valle D’Aosta, Piemonte, Liguria, Emilia Romagna, Toscana, Lazio, Campania, Sardinia.
Potrivit retailerului, sunt necesare măsuri structurale, deoarece vânzările și numărul de clienți continuă să scadă. Lanțul de supermarketuri speră să ajungă la punctul de rentabilitate din nou în 2022.
Carrefour pregătește plecarea din Italia?
În octombrie, au apărut rapoarte despre planul Carrefour de a vinde 106 supermarketuri și minimarketuri antreprenorilor locali în cursul anului 2022. Dar Carrefour Italia a dat asigurări sindicatelor că planul de concediere va fi realizat pe bază exclusiv voluntară.
Potrivit retailerului, planul de redresare „demonstrează dorința companiei de a rămâne în Italia și de a continua să investească, cu scopul de a reveni la profitabilitate și o creștere susținută și sustenabilă”.
Carrefour operează 1450 de magazine în Italia. Lanțul de supermarketuri are peste 16.000 de angajați acolo.