Închide

Cum a reușit Rihanna să provoace un scandal național în India cu un singur tweet?

Avatar
Red Fort

Protestele din 26 ianuarie au degenerat în violențe, după ce protestatarii au luat cu asalt Fortul Roșu din New Delhi. În imagine, fermierii Sikh flutură Nishan Sahib, un steag religios sikh, în fața Fortului Roșu. Sursa foto: AP Photo/Dinesh Joshi.

Timp de citire: 3 minute

Pentru Rihanna, a fost nevoie de un singur tweet ca să stârnească o adevărată furtună politică la New Delhi. Guvernul indian și susținătorii partidului premierului Narendra Modi au fost scandalizați de postarea vedetei care a popularizat un articol în care se atrage atenția asupra protestelor masive ale fermierilor, care încing politica indiană de mai bine de două luni, notează Associated Press.

Acum, înalți miniștri guvernamentali, celebrități indiene și chiar ministerul de externe îi îndeamnă pe oameni să se unească și să denunțe amestecul străinilor în treburile interne ale țării, în încercarea lor de a destrăma națiunea.

”Este regretabil să vedem grupuri de interese care încearcă să-și impună agenda cu privire la aceste proteste și să ne deturneze de la drumul nostru”, scrie ministerul de externe al Indiei într-o inedită declarație de presă în care critică postarea ”persoanelor străine” pe rețelele de socializare. Comunicatul diplomației indiene nu o numește în clar nici pe Rihanna, nici pe alții care au repostat tweet-ul ei.

Zeci de mii de fermieri protestează de luni de zile la marginea capitalei indiene împotriva noilor legi agricole, despre care spun că îi vor face și mai săraci decât sunt acum și vor putea să supraviețuiască doar la mila marilor corporații. Protestele reprezintă o provocare majoră pentru premierul Modi, care a descris legile ca necesare pentru modernizarea agriculturii indiene.

Protestele lor, în mare măsură pașnice, au devenit violente pe 26 ianuarie, Ziua Republicii în India, când o parte dintre zecile de mii de fermieri s-au bătut cu polițiștii și au reușit să ia cu asalt celebrul Fort Roșu din capitala Indiei, fosta reședință imperială a împăraților Mughal, într-un gest de mare încărcătură simbolică. Sute de polițiști au fost răniți și un protestatar a murit. Zeci de fermieri au fost, de asemenea, răniți, dar oficialii nu au oferit un bilanț al acestora.

Liderii fermierilor au condamnat actele de violență, dar au spus că nu vor opri protestele pașnice.

De atunci, autoritățile au sporit puternic măsurile de securitate la protestele din zona capitalei New Delhi, instalând adăugând garduri și baricade de oțel pentru a nu împiedica intrarea fermierilor în perimetrul capitalei. De asemenea, Guvernul a restricționat accesul la internetul mobil până marți seara, în zonele în care se adunau protestatarii.

Tweet-ul care a încins atmosfera

Marți, Rihanna a repostat pe Twitter un articol al CNN în care se vorbea despre restricționarea serviciilor de internet în zonele de protest, tactică utilizată cu succes de guvernul Modi pentru a încurca planurile protestatarilor: ”De ce nu vorbim despre asta?!”, se întreba ea retoric în comentariul la postare.

La scurt timp după tweet-ul Rihannei, au urmat reacții ample dinspre ambele tabere. Grupurile pentru drepturile omului din întreaga lume au condamnat politicile guvernului de la New Delhi, în vreme ce susținătorii partidului lui Modi și-a exprimat indignarea față de vedeta de peste ocean. În același timp, ministerul de externe a acuzat ”indivizi străini” și vedete – nenominalizate – că vor să-și lege numele de astfel de episoade de ”senzaționalism”.

Activista suedeză Greta Thunberg și nepoata vicepreședintelui SUA Kamala Harris, Meena Harris, s-au numărat printre cei care și-au arătat pe Twitter sprijinul pentru fermierii indieni protestatari, declanșând o furtună pe rețelele de socializare din India.

Vedete de la Bollywood și din lumea sportului, dintre care mulți au rămas tăcuți până acum în legătură cu protestele fermierilor, deși respectă adesea linia de comunicare a guvernului, au postat pe Twitter folosind hashtag-urile #IndiaAgainstPropaganda și #IndiaTogether, raliindu-se poziției guvernului cu privire la legile agricole. Ei au cerut oamenilor din afara Indiei să nu se amestece în treburile țării lor.

”Niciunii dintre aceștia nu pot să vorbească pe tema asta, pentru că nu sunt fermieri. Sunt niște teroriști care încearcă să dezbine India”, a scris pe Twitter actrița Kangana Ranaut, susținătoare recunoscută a Partidului Bharatiya Janata (BJP) al lui Modi.

Tweeturile Rihannei și ale Gretei Thunberg au atras răspunsuri de la aproape fiecare lider important al BJP, inclusiv ministrul de externe, Subrahmanyam Jaishankar, și ministrul de interne, Amit Shah, care au spus că ”nicio propagandă nu poate să zdruncine unitatea Indiei”.

Liderul principalului partidu de opoziție din Congres, Shashi Tharoor, a declarat că prejudiciul adus imaginii globale a Indiei prin ”comportamentul nedemocratic” al guvernului nu poate fi reparat prin niște postări pe Twitter ale unor vedete.

Tot într-un tweet, Tharoor a spus că faptul că guvernul indian le pune pe ”vedetele indiene să reacționeze la cele postate de vedetele occidentale este jenant”.

Fostul ministru de finanțe P. Chidambaram a lansat un atac la adresa ministerului de externe, numind declarația publică a diplomației indiene drept ”o reacție puerilă”.

”Când vă veți da seama că oamenii preocupați de drepturile omului și de mijloacele de trai nu cunosc granițe naționale?”, a scris Chidambaram pe Twitter.

Negocierile dintre reprezentanții guvernului și fermieri pentru a pune capăt protestelor au eșuat. Guvernul a propus suspendarea legilor timp de 18 luni, dar fermierii insistă pentru abrogarea completă a acestora.

scroll to top