Dacia a început să dezvolte un nou model de oraș care să înlocuiască modelul Spring în viitor


Autor:    -  
Sursă foto: Alexander Migl via Wikimedia Commons

Timp de citire: < 1 minut

Dacia a început să dezvolte un nou model de oraș care să-l înlocuiască pe Spring în viitor. Noul model promite un preț de pornire mai mic de 18.000 euro și va fi produs în Europa, scrie Automarket.

Luca de Meo, șeful Grupului Renault, a confirmat oficial că Dacia tocmai a demarat planurile pentru dezvoltarea unui nou model electric de oraș. Noul model va fi asemănător la nivel tehnic cu viitorul Renault Twingo electric și va fi, în esență, succesorul actualului Spring. Asta înseamnă că noul model va fi, evident, electric.

Față de Spring, viitorul model de oraș al celor de la Dacia nu va fi produs în China, ci va fi produs în Europa. Nu se știe deocamdată dacă viitorul model va fi produs chiar în România, la uzina de la Mioveni.

Așteptarea pentru noul model Dacia nu ar trebui să dureze foarte mult, potrivit spuselor lui Luca de Meo. Șeful Grupului Renault susține că noul model al mărcii române va fi gata să ajungă pe piață în următoarele 16 luni. Asta face ca noul model Dacia să fie cel mai rapid dezvoltat model din cadrul întregului grup francez.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!