Daniel Uncu: Arthur și ipocriții de serviciu
Autor: Daniel Uncu, pentru marginaliaetc.ro
Carevasăzică, odată cu doborârea vânătoreasca a superbului exemplar de urs brun – 593 de puncte din 600 posibile neicusorule! – , unii deplâng isteric nenorocirea ce se tot abate peste tarisoara noastră de fo treij dă ani încoace, dă când străinii ne omoară valorile și ne fură eccepționalii. Dovadă, că ne împușcă până și cei mai barosani urși, pe mai nimic. Și dă-i și bocește și dă-i și înjura Occidentul.
Între timp, tot de vreo treizeci de ani încoace, gașca bocitoare cu pricina nu a vărsat nicio lacramioara din cauza autohtonilor noștri patrioți și pastratori ai avuției și ai valorilor românești, care au devalizat țara, au devastat industria, au furat sute de miliarde din bănci falimentate din spirit de solidaritate națională cu poporul muncitor, au permis – contra unor fabuloase câștiguri ilicite – privatizări frauduloase și, în general, au făcut absolut tot ce le-a stat în putință să facă România o pradă sigură pentru ei, neaoșii. După dictonul strămosesc “decât să fure străinii, mai bine să radem noi tot, să nu mai rămână nimic pentru ei!”
De cealaltă parte, cealaltă gașcă de ipocriți minimalizează cu un zâmbet suficient pe buze, evenimentul Arthur, afirmând ritos că, oricum, populația de urși din România este în continuă creștere și că a devenit o amenințare și că un urs în minus nu e mare brânză, chiar dacă o fi fost el cel mai mare din UE. Ce atâta tevatura…!?
Tevatura sau nu, ursul cu pricina, măi băieți pufoși, nu numai că a fost împușcat cu derogare – (de ce cu derogare hodoronc-tronc!? Mister…!), căci de vreo 4 ani nu se mai permite vânătoarea la urși de dragul trofeelor – dar a fost pus la pământ cu… o derogare la derogare. Căci, nu despre o ursoaica a fost vorba în speța lui Arthur – așa cum suna permisul de vânătoare prin derogare – ci despre ditamai tatăl tuturor urșilor din Europa, picat “accidental” în bătaia carabinei printului razgaiat. Adică, miroase a braconaj, măi băiețasi, prin încălcarea legii, prin încălcarea derogării și prin folosirea de la bun început a unei derogări dubioase, ignorate total din motive obscure și posibil meschine, dacă nu cumva – cum se întâmplă, vai, adeseori – legate de interesele cine știe cărui grup local organizat infracțional cu ramificații centrale.
Sunt tare curios ce va spune ancheta care se va produce cu această ocazie…!
Adevărul “cazului Arthur”, din perspectiva lucidă sper a analizei mele, pare să fie unul cât se poate de prozaic și de evident. Anume că moartea ursului-unicat a scos la iveală, încă o dată, cele două falange de ipocriți de serviciu. Una care amplifică evenimentul, până la cotele revoltei fornaitoare naționalist-patriotarde, antioccidentale și cealaltă, care bagatelizeaza evenimentul pe o sugestie cu orice preț relaxată și iresponsabilă, care aruncă în derizoriu o faptă gravă, indecenta, sfidătoare, ilegală, cu posibile și nebănuite conotații penale de rit politic.
În rest, îmi este teamă că blana ursului Arthur din pădurea tutelara s-a vândut prea ieftin ca să poată acoperi gaura din bugetul de credibilitate atât de ciuruit al actualei guvernări.
Cât despre vânătoarea în scop de distracție (și, nu de supravietuire!) și de agățare de trofee pe pereți, în ceea ce mă privește (!), oricum aș privi lucrurile, un atare “sport” îmi evocă psihiatria, pe filiera întunecată a dereglărilor grave de personalitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe 
