Închide

Au început înscrierile pentru programul Noua Casă 2021. Care sunt condițiile?

Avatar
Program Noua Casa 2021

Sursă foto: Ziarul Unirea

Timp de citire: 3 minute

În 2020, programul Prima Casă a trecut printr-o serie de modificări, unele chiar de ordin conceptual și terminologic. Tehnic, nici nu mai vorbim de Prima Casă, ci de programul Noua Casă, după ce Guvernul a adus modificări de substanță schemei, potrivit Avocatnet.ro.

De exemplu, acesta a majorat plafoanele pentru creditele și finanțările pe care le pot accesa consumatorii, ca să-și cumpere locuințe. Pentru că zilele acestea au fost stabilite toate detaliile programului, inclusiv bugetul pe acest an, începând de azi, cei interesați se pot înscrie în programul de finanțare Noua Casă, potrivit unui comunicat de joi al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

“Guvernul României a aprobat plafonul de garantare a Programului Noua Casă, ediția 2021, în valoare de 1,5 miliarde lei, iar prin Ordinul nr. 441/2021, Ministerul Finanțelor a diminuat comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanției”,

apare, mai exact, în comunicatul FNGCIMM. Asta înseamnă că băncile pot primi de-acum dosarele celor ce vor să-și cumpere locuințe prin noul program.

1. Noua Casă vine cu plafoane majorate ale finanțărilor ce pot fi accesate de românii care vor să-și cumpere o locuință. Programul Noua Casă a fost introdus în august 2020 și a dus la majorarea plafoanelor finanțărilor ce pot fi accesate de românii care nu dețin o casă în proprietate (sau dețin, dar aceasta nu depășește suprafața utilă de 50m2) și care doresc să achiziționeze una. Actualele limite le permit celor eligibili să primească credite de până la 119.000 euro pentru locuințele noi și consolidate. De asemenea, pot fi accesați până la 66.500 euro, pentru alte tipuri de locuințe.

Modificările se aplică de la începutul lui august 2020, însă ce e important de menționat e că nu au fost singurele din 2020. Anterior, în aprilie, avusese loc o altă schimbare, prin înlocuirea programului Prima Casă cu schema O familie, o casă. Așadar, tehnic, Noua Casă a înlocuit O familie, o casă, acesta din urmă neaplicându-se, de fapt, deloc (pentru o prezentare a diferențelor dintre cele două programe, cei interesați pot găsi mai multe detalii aici). Dar acest lucru contează mai puțin. Ce contează e că, dacă nu ar fi avut loc și cea din urmă modificare, plafonul finanțării ar fi fost mult mai mic, de 66.500 euro.

2. În august 2020, au fost oficializate și normele de implementare ale programului Noua Casă. Normele de implementare au transpus, practic, noile condiții ale programului, cum era cazul cu majorarea pragului de finanțare. La acel moment, însă, schimbările nu erau suficiente, pentru ca programul să se implementeze. Trebuiau să apară și niște adaptări în sistemul bancar.

3. Beneficiarii Noua Casă trebuie să asigure locuința pe toată durata finanțării. În această lună s-a stabilit, prin HG 342/2021, că cei ce-și cumpără locuințe prin programul Noua Casă trebuie să le asigure pe toată perioada în care beneficiază de finanțarea garantată. Anterior, regulile programului obligau beneficiarii să asigure locuința cumpărată din finanțarea garantată de stat, dar nu stabileau și o perioadă clară ce trebuia acoperită prin polița de asigurare.

Același document, adică HG 342/2021, a stabilit și că plafonul garanţiilor care pot fi emise de stat în favoarea instituțiilor de credit care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul programului Noua Casă este, în acest an, de 1,5 miliarde de lei.

Programul Noua Casă, cum spuneam mai sus, vizează acordarea de finanțări de până în 119.000 euro, pentru cei ce vor să își achiziționeze o casă și nu au deja una sau pentru cei care au deja o casă care nu depășește o suprafață utilă de până în 50 m2. Precedenta schemă, în schimb, viza finanțări de cel mult 66.500 euro.

scroll to top