De ce bursierii „basiști” rareori devin celebri – o lecție despre riscul de a paria contra pieței
Un editorial recent publicat de El Economista în secțiunea „Burse și piețe” abordează, cu o notă de umor, un subiect serios pentru investitori: de ce cei care mizează sistematic pe scăderea bursei — cunoscuți în spaniolă drept „bajistas” — rămân rareori nume celebre în lumea finanțelor.
Autorul articolului pornește de la ideea că cel mai mare risc pentru orice investitor este complacerea sau delăsarea, dar subliniază că a fi „bajist/basist” (dar și pesimist, pariind pe scădere) pe termen lung nu construiește portofolii de succes. Statistic vorbind, a paria împotriva bursei înseamnă, din start, să pornești cu un handicap: rentabilitatea istorică medie a acțiunilor este de aproximativ 7% anual, iar cine deschide poziții short permanente pornește practic cu această povară anuală împotriva sa.
O comparație plastică
Editorialistul Joaquín Gómez face o comparație sugestivă: bursa ar fi „singurul centru comercial în care clienții nu intră atunci când se afișează afișe de reduceri mari”, o metaforă pentru starea actuală de calm hipnotic a piețelor, în care investitorii resping ideea unei corecții deși valorile par ridicate, motivați de perspectivele de creștere a profiturilor companiilor.
Excepțiile care confirmă regula
Autorul admite că, deși nu crede în menținerea unor poziții short pe termen lung, pe care o numește „sinucidere sigură”, consideră totuși necesară reducerea expunerii atunci când piața înregistrează creșteri exagerate.
După ani excepționali pe bursă, cu randamente anualizate de 20%, articolul sugerează că perioada următoare ar putea fi mai dificilă. Singurele cazuri de succes din istorie sunt cele ale investitorilor care au identificat corect o bulă speculativă la un moment punctual, precum John Paulson sau Michael Burry, nu cei care au pariat constant împotriva pieței.
Jocul de cuvinte central al articolului
Piesa de rezistență a editorialului este un joc de cuvinte: în spaniolă, „bajista” înseamnă atât „investitor pesimist/short-seller”, cât și „basist” (cântăreț la chitară bas). Astfel, atunci când cauți cei mai celebri „bajistas” din istorie, numele care apar sunt de fapt muzicieni legendari: Jaco Pastorius, James Jamerson, John Entwistle (The Who), Flea (Red Hot Chili Peppers), Paul McCartney (The Beatles), John Paul Jones (Led Zeppelin) sau Cliff Burton (Metallica), nicidecum investitori pe bursă.
Concluzia implicită: pe bursă, spre deosebire de muzică, a fi „basist” nu te face celebru.
Cine sunt, de fapt, cei mai celebri „bajiști” din finanțe?
Deși editorialul din El Economista subliniază, în glumă, că adevărații „bajiști” celebri sunt basiști (Paul McCartney, Flea, Jaco Pastorius), în lumea reală a finanțelor există câteva nume care au reușit să depășească regula și să devină celebre tocmai prin pariurile lor împotriva pieței:
- Jim Chanos, fondatorul Kynikos Associates, rămâne poate cel mai cunoscut short-seller „dedicat” din istorie. Faima sa este legată în special de prăbușirea Enron: Chanos a identificat probleme în conturile companiei — entități offshore și practici contabile suspecte — și a deschis poziții short cu mult înainte ca fraudele să devină publice, în 2001. Recent, numele său a revenit în atenție prin pariul său împotriva Strategy (fosta MicroStrategy), compania lui Michael Saylor, contra căreia a mizat considerând acțiunile supraevaluate față de rezervele sale de bitcoin.
- Michael Burry, fondatorul Scion Capital, a devenit cunoscut la nivel mondial prin cartea și filmul „The Big Short”, după ce a anticipat corect prăbușirea pieței creditelor subprime din 2008, transformând un fond de 100 de milioane de dolari într-unul dintre cele mai profitabile pariuri din istoria financiară. Burry a repetat ulterior strategia, semnalând și bula dot-com din 2000 sau riscurile din piața criptomonedelor și a acțiunilor „meme” în 2021.
- Bill Ackman, fondatorul Pershing Square Capital Management, a atras atenția publică în 2012 printr-un pariu short de 1 miliard de dolari împotriva Herbalife, pe care a acuzat-o public că funcționează ca o schemă piramidală. Spre deosebire de Chanos și Burry, însă, acest pariu s-a dovedit un eșec costisitor. Ackman și-a închis poziția după o bătălie prelungită cu investitori de sens opus, printre care Carl Icahn.
- John Paulson a realizat unul dintre cele mai profitabile pariuri din istorie mizând pe prăbușirea titlurilor garantate cu credite subprime, chiar înainte de criza financiară din 2008, câștigând miliarde de dolari.
Aceste cazuri confirmă, de fapt, teza articolului spaniol: short-sellerii celebri nu sunt cei care pariază permanent împotriva pieței, ci cei care identifică, la momentul potrivit, o bulă speculativă sau o fraudă corporativă (pariuri punctuale, nu strategii pe termen lung).









