Pe 15 octombrie intră în vigoare, pe teritoriul Uniunii Europene, o modificare a legislației UE privind vânzarea unor produse care conțin microplastice, iar ”sclipiciul”, inclusiv cel adăugat în produsele cosmetice intră în categoria produselor interzise. Ca urmare, în Germania s-a declanșat o adevărată isterie, numeroase celebrități cumpărând, pe ultima sută de metri, cantități impresionante de sclipici, pentru a-și face stocuri, scrie The Guardian.
Problema cu sclipiciul
O măsură adoptată de Comisia Europeană, care restricționează vânzarea de microplastice adăugate intenționat în produsele finite, inclusiv în produsele cosmetice, va intra în vigoare pe 15 octombrie 2023. Modificarea Regulamentului UE privind Înregistrarea, Evaluarea, Autorizarea și Restricționarea Substanțelor Chimice (Registration, Evaluation, Authorisation and Restriction of Chemicals – REACH) a fost adoptată pentru a preveni eliberarea necontrolată a aproximativ jumătate de milion de tone de microplastice în mediu.
Odată ajunse în mediu, microplasticele nu se biodegradează și nu pot fi îndepărtate prin metode fizico-chimice. Acestea au fost identificate în corpurile animalelor și oamenilor, care le ingerează prin consumul de alimente.
Restricția la vânzare decisă de UE definește microplasticele ca fiind particulele de polimer sintetic cu dimensiunea sub 5 mm, de natură organică, insolubile în apă și rezistente la biodegradare.
Lista interzisă cuprinde sclipiciul obișnuit, dar și produsele cosmetice care conțin microplastice utilizate pentru exfoliere (”microbeads” sau ”microbile”) sau pentru obținerea unei anumite texturi sau culori a pielii.
Din 15 octombrie, interdicția se va aplica de îndată la vânzarea produselor cosmetice care conțin microbile în suspensie liberă. În această categorie intră formulele cu sclipici utilizate pentru produse adresate modificărilor sau îmbunătățirilor corporale la nivelul pielii, bile sau bombe pentru baie, alte produse de îngrijire personală, de îngrijirea părului, pentru machiaj sau pentru tatuaje.
Lumea va continua să sclipească, dar nu pentru mult timp
În termen de 4 până la 12 ani, alte interdicții vor fi aplicate și pentru o serie de alte produse cosmetice, în funcție de complexitatea produsului, de nevoia de reformulare fizico-chimică și de disponibilitatea alternativelor adecvate.
De pildă, Regulamentul prevede o perioadă de tranziție de 12 ani pentru produsele cu sclipici pentru unghii. Motivația acestei interdicții cu efect întârziat constă în aceea că respectivele produse de utilizează în medii controlate și strict reglementate, cum ar fi saloanele de manichiură, care sunt obligate să gestioneze deșeurile care conțin microplastice în așa fel încât să nu fie eliberate fără restricții în mediu.
Pe de altă parte, încă din urmă cu cel puțin 10 ani, sunt branduri de cosmetice care comercializează produse similare care conțin sclipici ecologic fabricat din celuloză, fără microplastice, hipoalergenic, vegan și sustenabil.
Alte produse care vor fi supuse interdicției în anii care urmează sunt materialul granular de umplutură folosit în fabricarea suprafețelor sportive artificiale, despre care experții consideră că este cea mai mare sursă de microplastice din mediu, precum și microplasticul folosit la fabricarea detergenților și balsamului de rufe, a îngrășămintelor chimice, a produselor pentru îngrijirea plantelor, a jucăriilor, medicamentelor și dispozitivelor medicale.
Balamuc în Germania
Celebritățile TV și influencer-ii din Germania contribuie din plin la o creștere nemaivăzută a vânzărilor de sclipici și a produselor care îl conțin, de la produse pentru unghii la cosmetice și produse pentru machiaj, înainte de a fi interzise în UE.
Sam Dylan, devenit cunoscut din versiunea germană a show-ului Big Brother, a declarat pentru tabloidul Bild că a mers la cumpărături cu gândul să ia cât mai multă pudră cu sclipici. În final, a cumpărat 82 de pachete, pe care a dar 180 de euro.
”Am auzit de interdicția asta în timpul unei înregistrări TV la care foloseam mult sclipici. Sunt cu adevărat șocat de asta. În lumea noastră, totul trebuie să strălucească”, a spus el pentru Bild.
Luca Valentino, de la una dintre cele mai cunoscute show-uri de televiziune din Germania – ”Deutschland Sucht den Superstar” (”Germania caută un superstar”), o versiune a show-ului ”Pop Idol” din Marea Britanie, a acuzat UE că ”înlătură ultimele scântei de sclipici”, adăugând că folosea trei borcane de sclipici pe an, pentru că viața lui ”este foarte colorată”.