Închide

Decalajul pensiilor primite de femei și bărbați în România, mai mic decât media UE

Avatar
senior, elderly, people

Fotografie de pasja1000 pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Pensiile primite de femeile cu vârsta de peste 65 de ani din Uniunea Europeană au primit o pensie, în medie, cu 29% mai mică decât cea a bărbaților de aceeași vârstă, potrivit datelor publicate astăzi de Biroul European de Statistică – Eurostat. Privind statisticile din ultimii ani, diferența de gen între pensiile primite în UE au scăzut, fiind acum cu aproape 5 puncte procentuale mai mică în comparație cu cifrele din 2010 (34%).

Deși femeile au primit pensii mai mici în toate statele membre ale UE, amplitudinea diferențelor variază foarte mult. Cea mai mare diferență de gen a fost observată în Luxemburg, unde femeile cu vârsta peste 65 de ani au primit o pensie cu 44% mai mică decât bărbații. Luxemburgul a fost urmat îndeaproape de Malta și Olanda (ambele 40%), Cipru (39%), Austria (37%) și Germania (36%).

Pe de altă parte, cea mai mică diferență a veniturilor din pensii între femei și bărbați a fost înregistrată în Estonia (2%), urmată de Danemarca (7%), Ungaria (10%), Slovacia (11%) și Cehia (13%).

România se situează sub media diferențelor de gen din Uniunea Europeană, cu 24%.

Gender Pension Gap In The Eu
Decalajul între pensiile primite de femei și cele primite de bărbați. Sursa: Eurostat, date aferente anului 2019.

Comparativ cu 2010, diferența de gen între pensii a scăzut în majoritatea statelor membre ale UE. Cele mai ample scăderi s-au înregistrat în Grecia (de la 37% în 2010 la 24% în 2019, adică -13 pp), Danemarca și Slovenia (ambele -11 pp) și Bulgaria (-10 pp).

De cealaltă parte, diferențele s-au adâncit în cazul a șase state membre ale UE. Cea mai semnificativă creștere a diferențelor a fost observată în Malta (de la 22% în 2010 la 40% în 2019, sau +18 pp), urmată de Letonia (+6 pp) , Lituania și Slovacia (ambele +3 pp), precum și Croația și Italia (ambele +2 pp).

În UE, un pensionar din șapte se află în risc de sărăcie

În 2019, proporția pensionarilor în vârstă de peste 65 de ani cu risc de sărăcie în UE a fost de 15,1%, puțin peste procentul de 14,5% din 2018, precum și peste riscul de sărăcie al populației în vârstă de muncă (16 până la 64 de ani), situat la 14,2%.

Rata riscului de sărăcie a pensionarilor a crescut treptat din 2014, când s-a situat la 12,3%.

La nivelul întregii Uniuni Europene, între 2010 și 2019, proporția femeilor aflate la vârsta de pensionare (peste 65 de ani) care erau expuse riscului sărăciei a fost cu 3 până la 4 puncte procentuale mai mare decât același indicator pentru pensionarii de sex masculin.

În 2019, proporția pensionarilor în vârstă de peste 65 de ani care sunt considerați a fi expuși riscului sărăciei a fost între 10% și 30% în majoritatea statelor membre ale UE. Cele patru țări cu o rată a riscului de sărăcie de peste 30% au fost Letonia (54%), Estonia (51%), Bulgaria (36%) și Lituania (35%).

În schimb, cele mai mici rate din 2019 s-au înregistrat în Luxemburg (7%), Slovacia, Franța, Danemarca (toate 9%) și Grecia (10%).

România se află între țările cu risc crescut de sărăcie printre pensionari, aproximativ unul din patru pensionari aflându-se în această situație (24%).

At Risk Of Poverty Rate For Pensioners
Proporția pensionarilor aflați în situația de risc de sărăcie. Sursa: Eurostat, date aferente anului 2019.
scroll to top