Deși doar 5,25% din piețe mai sunt închise, agricultorii organizează miting de protest
Mai multe organizaţii ale producătorilor agricoli şi ale lucrătorilor în agricultură organizează miercuri o manifestaţie în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de măsura autorităţilor de închidere a pieţelor alimentare care funcţionau în locaţii acoperite, informează organizatorii într-un comunicat.
Asta în ciuda faptului că doar 27 de pieţe din 514 au rămas închise în urma restricţiilor impuse de autorităţi, ceea ce reprezintă 5,25% din totalul unităţilor de desfacere a produselor agro-alimentare, după cum declarase Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
“Pentru că există foarte multă dezinformare, precizez că stadiul de funcţionare a pieţelor agroalimentare în data de 16 noiembrie 2020 a fost următorul: dintr-un total de 514 pieţe agroalimentare, 367 au funcţionat dintotdeauna în spaţii deschise sau semi-deschise; practic pentru ele nu s-a modificat nimic. Pentru 120 de pieţe, care funcţionau în spaţii inchise, primarii au găsit soluţii privind modificarea fluxului astfel încât şi acestea au fost deschise. Au rămas închise 27 de pieţe din spaţii închise, adică 5,25%. Asta este realitatea privind pieţele agroalimentare”, a spus Adrian Oros.
La protestul din faţa sediului Guvernului urmează să participe reprezentanţi ai organizaţiilor Uniunea Salvăm Ţăranul Român, Asociaţia Eco Ruralis, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, Asociaţia Fermierilor Utilizatori De Automate De Lapte Crud din România, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, Federaţia Sindicatelor Democratice din Agricultură, Federaţia Naţională a Lucrătorilor, Federaţia Uniunea Producătorilor Agricoli şi Organizaţiilor Interprofesionale, Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat, Cooperativa Agricolă Roşiori de Ialomiţa, Asociaţia Femeilor din Mediul Rural Olt şi Asociaţia Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia.
Revendicările producătorilor şi lucrătorilor agricoli sunt: revizuirea Hotărârii de Guvern nr. 935/2020 publicată în Monitorul Oficial din 06.11.2020, precum şi sprijinul Guvernului şi al autorităţilor locale pentru menţinerea deschisă a tuturor pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiţii îmbunătăţite de siguranţă sanitară pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, aşa cum se întâmplă în toate ţările din Uniunea Europeană; sprijinirea urgentă şi strategică a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică, inclusiv compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor din spaţii închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători; accesul la piaţă pentru micii producători; respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar; participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile la nivel central.