Diavolul stă în detalii | Creșterea inflației dă semne de temperare, dar nu toate veștile sunt bune

,
Autor:    -  
euro notes
Fotografie de Sara Kurfeß pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a atenuat peste aşteptări în ianuarie, dar inflaţia de bază a crescut, ceea ce sporește presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a ţine sub control o inflaţie care rămâne de patru ori mai mare decât ţinta sa de 2%, potrivit datelor publicate de agenția Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicate miercuri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 8,5% în decembrie, de la 9,2% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este mai bună decât estimările analiştilor, care mizau pe un nivel al preţurilor de 9%.

Este a treia lună consecutivă în care s-a înregistrat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un nivel record, de 10,6% .

Încetinirea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de 17,2% în ianuarie, semnificativ mai mic decât cel de 25,5% înregistrat luna precedentă, în timp ce inflaţia preţurilor la alimente a urcat la 14,1% în ianuarie, de la 13,8% în decembrie.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să crească în ianuarie până la 7%, de la 6,9% în decembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

O altă problemă o reprezintă fiabilitatea datelor. Spre deosebire de alte luni, datele din Germania, cea mai mare economie europeană, lipsesc în ianuarie, iar Eurostat a folosit o estimare bazată pe model. De asemenea, datele din ianuarie sunt predispuse la o volatilitate neobişnuită, din cauza modificărilor de preţ de la începutul anului, susţin economişti.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, în frunte fiind Letonia (21,6%), Estonia (18,8%) şi Lituania (18,4%). La polul opus, cea mai redusă creştere a preţurilor se înregistrează în Spania şi Luxemburg (ambele cu 5,8%).

În cele mai recente prognoze, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!