Distanțarea fizică nu e obligatorie în cazul călătoriilor cu avionul în UE
Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a declarat că distanțarea fizică nu va fi o cerință imperativă în cazul călătoriilor cu avionul în Uniunea Europeană. Comisarul european a declarat că s-a hotărât împreună cu specialiștii ca distanțarea fizică să nu fie o cerință în timpul călătoriilor cu avionul, însă vor fi obligatorii purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și limitarea interacțiunilor dintre călători.
„Noi am elaborat, la nivel european, pentru că toată lumea ne-a cerut să facem o coordonare. Cu alte cuvinte, să avem un set de măsuri pe care le recomandăm. Noi nu le-am inventat aceste măsuri, le-am dezvoltat împreună cu Agenția Europeană pentru Siguranță în Aviație, cu Centrul European pentru Controlul Bolilor, adică am încercat să folosim specialiștii pentru a stabili care ar fi cele mai practice și eficiente măsuri. Și atunci sigur că am făcut aceste recomandări pentru aeroporturi, pentru aeronave și așa mai departe. Ele se aplică în momentul de față în UE”, a declarat Vălean la Digi 24.
Comisarul european a mai declarat că se va face o evaluarea a modului de funcționare a acestor măsuri.
“Sigur că vom face o evaluare cum funcționează. Sperăm că toate aceste noi relaxări, noi rute care se deschid nu vor aduce modificări în situația epidemiologică pe anumite destinații pentru că de multe ori se spune cum reluăm zborurile, dar spre anumite destinații ele nu au fost niciodată întrerupte. A depins foarte mult de care este situația la capătul drumului. Ori acum tot mai multe destinații se deschid, tot mai multe țări, în special cele din sudul Europei invită concetățenii europeni în vacanță și atunci ne uităm spre acest fenomen și ținem, ca să spunem așa, pumnii strânși ca să nu avem modificări în situația epidemiologică la nivel european.”
S-a iscat o intreagă dispută între Agenția Europeană pentru Siguranță și Agenția Europeană pentru Controlul Bolilor, la care Comisia a asistat, fără însă a impune o soluție.
“Gândiți-vă, de pildă, dacă vorbim de toate transporturile regionale care se fac cu avioane mai mici, în care avem două rânduri de locuri, stânga-dreapta, pe acolo oricât ai vrea și oricât ai lăsa liber tot nu atingi distanța de 1,5 metri sau 2 pe care ți-ai dori să o ai între două locuri. E foarte discutabil ceea ce, de exemplu, pentru avioanele de care vorbeam, ar însemna o încărcare poate mai puțin de 50%. Pentru cele mai mari, sigur, cu șase rânduri, dacă lași un loc liber, să zicem, tot nu atingi un metru-doi, dar să zicem că ai putea avea o încărcare la 70%. Atunci intervine, desigur, și argumentul de natură economică pentru că o cursă nu are niciun sens să fie făcută atâta timp cât ea intră în pierdere pentru că, în momentul de față, toate companiile aeriene sunt puternic impactate de criză, statele membre au încercat, unele dintre ele au și reușit să le ajute, cu capitălizări, cu împrumuturi, cu garanții. Comisia propune și pentru celelalte categorii de companii soluții de natură economică, dar este o realitate care se traduce în locurile de muncă ale celor angajați, în contribuții la buget, în falimentarea sau nu a unei companii și așa mai departe.”
Comisia Europeană a analizat chestiunea distanțării sociale în avion din punctul de vedere tehnic al avionului, acesta fiind considerat cel mai sigur mijloc de transport, inclusiv în ceea ce înseamnă transmiterea agenților patogeni, a mai declarat comisarul european.
“Aviația și-a dezvoltat această abilitate sau a luat măsuri de siguranță în timp datorită amenințărilor sau atacurilor teroriste. Întotdeauna s-a pus problema unei siguranțe maxime inclusiv în transmiterea unui agent patogen la bordul unui avion, lucru care nu este similar în alte mijloace de transport – trenuri, autobuze și așa mai departe.”
Decizia de a nu impune o distanțare obligatorie în avion a fost luată în urma consultării experților din aviație și a epidemiologilor, aceștia stabilind un set de măsuri minime pentru călătoria în siguranță cu avionul.
“Nu mă înțelegeți greșit, nu este că nu aș vrea eu să fac distanțare în avion. Am lăsat la latitudinea experților din aviație și experților epidemiologi să stabilească care sunt cerințele minime, iar ei nu au ajuns la concluzia că ar trebui să se mențină această distanțare obligatoriu în avioane. E un risc pe care ni-l asumăm și când luăm autobuzul, nu mai vorbesc de transportul rutier, chiar în trenuri. Pentru că felul în care interacționăm cu lucruri, locuri și oameni presupune un risc atâta vreme cât nu avem un vaccin sau un tratament viabil. Toți cei care călătoresc trebuie să înțeleagă că își asumă un risc în momentul în care o fac”.









