Donald Trump nu este interesat să revină pe Twitter: ”A devenit prea plictisitor!”
Oferta de preluare a lui Elon Musk pentru Twitter a generat speculații că ar restabili contul lui Donald Trump dacă reușește să cumpere platforma de socializare. Dar fostul președinte al SUA spune că „probabil” nu s-ar întoarce, potrivit Reuters.
Într-un interviu acordat miercuri Americano Media, înainte de anunțul lui Musk, Trump a spus că „probabil nu ar avea niciun interes” să revină pe platformă, unde avea aproape 90 de milioane de urmăritori.
“Știi, Twitter a devenit foarte plictisitor. Au scăpat de multe voci bune… multe dintre vocile lor conservatoare”, a spus Trump.
Trump a fost suspendat definitiv de Twitter în urma atacului asupra Capitoliului S.U.A. de către susținătorii săi pe 6 ianuarie 2021. Platforma a menționat riscul unei „instigări suplimentare la violență”.
Atacul asupra Congresului a urmat unui discurs al lui Trump în care acesta a reiterat afirmațiile false conform cărora pierderea sa în alegerile din 2020 în fața democratului Joe Biden a fost din cauza fraudei pe scară largă, o afirmație respinsă de mai multe instanțe și oficiali electorali de stat.
Decizia Twitter a fost criticată de Partidul Republican al lui Trump și de alții ca o încercare de a înăbuși vocile conservatoare și un atac la adresa libertății de exprimare.
De atunci, Trump și-a lansat propria platformă de socializare, Truth Social, care a fost afectată de probleme tehnice și de timpi lungi de așteptare pentru a se înscrie.
În interviu, Trump a spus că va aștepta până după alegerile pentru Congresul SUA din noiembrie pentru a anunța dacă va candida pentru un alt mandat prezidențial. Dar, el a spus, „Cred că mulți oameni vor fi foarte fericiți” de decizia sa.