E.ON vinde operațiunile din Cehia companiei energetice MVM din Ungaria
Compania germană de utilități E.ON va vinde întreaga afacere de energie electrică și gaze pentru clienții finali din Republica Cehă grupului energetic maghiar MVM, conform unei declarații a grupului E.ON, citată de Reuters.
MVM s-a alăturat unei liste scurte de grupuri din Cehia care au licitat pentru cei aproape 1,6 milioane de clienți pentru gaze naturale și energie electrică ai companiei Innogy din Republica Cehă.
Pentru MVM, companie deținută de statul maghiar, acordul ceh face parte dintr-o strategie pentru extinderea în Europa Centrală și de Est, a declarat șeful său executiv, într-un interviu la începutul lunii iunie. MVM, ale cărui active includ centrala nucleară a Ungariei, capacități de producere a energiei electrice din gaze naturale și de producere a energiei solare, rețeaua maghiară de electricitate și alte active pe piața gazelor naturale, a declarat sâmbătă că are drept scop stimularea competitivității pe piața cehă.
“Această achiziție reprezintă pentru noi o etapă semnificativă în strategia noastră de dezvoltare”, a declarat CEO-ul Gyorgy Kobor, într-un comunicat.
Acordul este încă supus aprobării Comisiei Europene, dar este de așteptat să se încheie până la sfârșitul anului 2020.
Activele achiziționate de MVM au aparținut companiei Innogy, pe care E.ON a cumpărat-o în 2019. Ca obligație a procesului de aprobare antitrust pentru achiziție, E.ON a trebuit să renunțe la diverse active, inclusiv la afacerile sale din Cehia.