Ed Sheeran, P!nk sau Billie Eilish la UNTOLD X? Ce artiști am putea vedea la ediția aniversară?
Nu s-a terminat bine ediția a noua de UNTOLD, una reușită din toate punctele de vedere, că deja spectatorii prezenți la Cluj se întreabă care vor fi numele grele, headlinerii care vor încinge atmosfera pe Cluj Arena sau în BT Arena la ediția aniversară din 2025. Așa că am studiat intens cine are deja programate concerte în vara anului viitor cât mai aproape de Cluj-Napoca sau cel puțin în Europa. Și am descoperit nume fabuloase, artiști de top care ar merita să călătoriți mulți kilometri ca să-i vedeți cel puțin o dată în viață.
Iar pentru că UNTOLD nu mai este doar un festival al muzicii de DJ, cum excelent au “virat” organizatorii și spre alte genuri muzicale mai ales la ultimele două ediții ale festivalului, am studiat oferta turneelor marilor trupe pop-rock pe care orice gazdă s-ar mândri să le aibă în show-uri live ample considerate magnet pentru public.
Să începem cu Ed Sheeran, pop-rockerul britanic care a anunțat deja foarte multe date exacte pentru 2025. Și, ce să vezi? În perioada UNTOLD, care va avea loc în primul sau al doilea weekend de august, Ed Sheeran se va afla în turneu activ între Zurich (Elvetia, 2 august), Bruxelles (Belgia, 8 august) și Wroclaw (Polonia, 16 august). Așa că șansele de a-l aduce la Cluj sunt cele mai mari dintre artiștii enumerați în prezentul material. Asta chiar dacă britanicul concertează deja în România, pe Arena Națională din București, în 24 august anul acesta. Dar The Mathematics Tour continuă și mai activ în 2025, când Clujul ar putea fi adăugat pe lista artistului la ediția aniversară UNTOLD.
Sheeran, în vârstă de 33 de ani, va călători prin Europa începând cu luna mai a anului viitor, cu spectacole în Spania, Franța, Italia, Germania, Norvegia, Elveția, Belgia, Polonia, Suedia și Danemarca. Și, de ce nu, din nou România!
Turneul +-=÷× al lui Ed Sheeran, cunoscut și sub numele de Mathematics Tour, care a început în 2022, a luat deja cu asalt Australia, Noua Zeelandă, având spectacole sold-out și în Marea Britanie, cu un megacâștig de peste 400.000 de lire sterline pe zi.
Billie Eilish sau fenomenul pentru care întreaga Europă Centrală ar merge la Cluj
Billie Eilish Pirate Baird O’Connell este un fenomen în muzica zilelor noastre. Artista și compozitoarea americană a câștigat atenția publicului în 2015 cu single-ul ei de debut „Ocean Eyes”, scris și produs de fratele ei Finneas O’Connell, cu care colaborează în muzică și spectacole live. În 2017, ea și-a lansat primul EP (extended play), Don’t Smile at Me. De succes din punct de vedere comercial, acesta a ajuns în top 15 al clasamentelor de discuri în numeroase piețe muzicale ample, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Canada și Australia.
Eilish este o artistă prolifică ce a primit multiple distincții, inclusiv nouă premii Grammy, două premii American Music Awards, două Guinness World Records, trei MTV Video Music Awards, trei Brit Awards, două Golden Globe Awards și două Oscaruri. De notat că este al doilea artist din istoria premiilor Grammy care a câștigat toate cele patru categorii generale – Artistul anului, Albumul anului, Piesa anului, precum și Cel mai bun artist nou-venit – și toate în același an!
Billie Eilish este, de asemenea, prima persoană născută în secolul XXI care câștigă un Oscar și cel mai tânăr câștigător de două ori.a premiilor Academiei Americane de Film.
Feblețea generației Z este în turneu toamna aceasta în SUA și Canada, dar are deja multiple date exacte anunțate în Europa, începând de la finalul lunii aprilie, când va debuta în turneul european în Stockholm, Suedia, cu două concerte consecutive pe Avicii Arena.
Urmează Norvegia, Danemarca, Olanda, Germania, Cehia, Polonia, Austria, Italia, Spania, iar finalul lunii iulie o va găsi pe artistă pe teritoriu european, în Marea Britanie și Irlanda, ultimele date certe din turneul Hit Me Hard and Soft fiind 26 și 27 iulie, în Dublin, pe 3Arena. Așadar, cu speranțe mari ca primul weekend de august 2025 să fie prezentă pe Cluj Arena. Sau nu merită UNTOLD un oaspete de asemenea anvergură la ediția a zecea?
La vie en rose la Cluj cu P!NK?
Inegalabila P!NK urcă din nou pe scenă în 2025 și vă spunem cu certitudine că nu este vorba despre un turneu oarecare, ci despre o călătorie muzicală de înaltă tensiune prin hiturile sale de top care au “incendiat” scena pop-rock.
Dacă în vara și toamna lui 2024 artista americană se concentrează pe zeci de concerte în SUA și America de Nord, anul 2025 va fi dedicat Europei și Asiei. Cu toate că nu există încă date exacte comunicate în mod oficial de staff-ul artistei pentru turneul european, acesta este o certitudine. Și ce ar fi mai frumos la UNTOLD X ca într-o seară de weekend cald de august să răsune pe mainstage-ul din Cluj Arena hiturile Just Give Me a Reason, Try, Raise Your Glass, So What sau Trustfall, cel care dă numele albumului lansat în 2023 și promovat momentan în SUA.
Alte nume grele, pe lista scurtă UNTOLD
La o căutare amănunțită în lumea muzicală, observăm că artiști de primă mână își vor continua turneele și în 2025. Nu avem însă certitudinea că acestea vor fi și în Europa și mai ales în preajma verii. Dar iată ce am aflat:
- Rihanna, artistă Pop R&B, este, de asemenea, în discuții pentru un turneu mondial uriaș în 2025, care ar avea potențialul de a fi una dintre cele mai mari reveniri din toate timpurile.
- Drake, artist Hip-Hop, Pop. Pregătiți-vă pentru o călătorie muzicală epică, deoarece Drake – titanul hip-hop-ului – își anunță mult așteptatul turneu Certified Legend Tour în 2025. Aceasta nu este doar o serie de concerte; este o celebrare a unei cariere care a redefinit constant limitele muzicii.
- Coldplay – pop-rockerii își vor continua turneul Ultimate Coldplay început în 2024, care a avut și Bucureștiul pe listă, dar vara viitoare legendara trupă britanică se va afla acasă, în Regat, într-o serie de concerte din UK și Irlanda. Iar la debut de august 2025, trupa a anunțat trei concerte Music of the Spheres în Paris (în 2, 3 și 6 august), două în Berlin și unul în Frankfurt. Cu toate acestea, șansele de a se întoarce în Europa de Est le putem numi… rezervate.
- Eminem, artist Hip-Hop, Funk & Soul, se va afla în 19 octombrie anul acesta la cursa de Formula 1 din Austin, Texas, SUA, dar a anunțat deja că 2025 va fi un an al concertelor, inclusiv în Europa. Avem doar câteva date clare anunțate, printre care 5 mai 2025 Marea Britanie, dar suntem siguri că organizatorii UNTOLD vor încinge conexiunile pentru a face orice e posibil să intre pe lista evenimentelor Eminem din 2025. Eminem World Tour 2025 este programat să înceapă în forță pe continent în iunie 2025. Deci putem spera!
- Maroon 5, trupa pop atât de iubită, va concerta în 2025, momentan într-o salbă de concerte exclusive în Las Vegas, Statele Unite ale Americii, dar intenția trupei este de a reveni în Europa în vara lui 2025. Ultimul concert ferm anunțat al trupei este în Abu Dhabi, la ultima cursă de Formula 1 a sezonului competițional, în Emiratele Arabe Unite, mai precis pe 6 decembrie 2024. Însă anul 2025 va fi unul de turnee pentru trupa americană a lui Adam Levine.
- Bruno Mars, artist pop de renume, își încheie anul acesta turneul prelungit din Americi și Asia, revenind în SUA pe final de an. Dar “turneul său anunțat pentru 2025 va fi mai mult decât o serie de concerte; este o odisee pop – o călătorie de neuitat prin inima a ceea ce face din Bruno Mars un simbol al muzicii. „Uptown Funk Odyssey” este mesajul pe care Mars îl transmite lumii că el nu este doar o parte a industriei muzicale; el este o forță durabilă care remodelează limitele acesteia”, spun organizatorii turneelor sale.
- Un nume e cert că nu va ajunge la Cluj în vara lui 2025. Taylor Swift a anunțat că turneul său prelungit, The Era’s Tour, nu va mai fi prelungit după data de 8 decembrie 2024, când artista va avea ultimul concert prognozat, în Vancouver, Canada.
- OneRepublic, americanii pop-rock din Colorado vor concerta în Europa anului 2025 cu certitudine. Fanii din Franța și Marea Britanie au primit deja mailuri de informare că trupa va începe un turneu fabulos în 2025. Și asta chiar de pe continent. Cu puțin noroc și o aliniere a astrelor, ce frumos ar fi ca un show de talia Imagine Dragons să fie repetat și de cei de la OneRepublic vara viitoare!
Se anunță, așadar, săptămâni și luni intense de căutări și negocieri pentru organizatorii UNTOLD. Care, suntem siguri, vor face tot ce le stă în putință să nu dezamăgească fanii, mai ales că deja peste 40.000 de abonamente pentru ediția aniversară au fost vândute.
Vom reveni cu opinia organizatorilor și informații proaspete despre line-up-ul ediției a X-a UNTOLD pe măsură ce se vor iniția și, mai ales, concretiza discuții și negocieri cu managerii marilor trupe care ar putea să ne încânte în 2025, direct din inima Transilvaniei.