EPPO caută ”pești mari” în Bulgaria: fostul primar din Varna, acuzat de fraude de milioane de euro

, , ,
Autor:    -  
money laundering, crime fighting, crime prevention
Fotografie de stevepb pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Köveși, l-a acuzat pe fostul primar al Varnei, Ivan Portnih, care reprezintă partidul GERB condus de fostul premier de la Sofia Boiko Borissov, că a fraudat fonduri europene legate de reconstrucția unui port de pescuit care nu a existat niciodată, potrivit publicației Euractiv.com. Acesta este primul dosar major de corupție la nivel înalt din Bulgaria instrumentat de Parchetul European.

În dosar sunt menționați patru inculpați. Alături de Portnih, mai sunt alți trei funcționari publici în diferite funcții. Potrivit Radio Europa Liberă, unul dintre ceilalți trei este fostul guvernator al Varnei, Stoian Pasev, iar ceilalți doi sunt funcționari ai Agenției Administrației Maritime din Varna.

”Cei patru sunt acuzați de fals în documente oficiale și de furnizare de informații false pentru primirea ilegală de fonduri UE pentru un proiect de 3,4 milioane de euro, cofinanțat de Fondul European pentru Pescuit și Maritim”,

a transmis Parchetul European.

În 2018, municipalitatea din Varna a solicitat un proiect de ”reconstrucție și renovare” a portului de pescuit ”Karantinata”, situat la capătul sudic al plajei din cartierul Asparuhovo. Cu toate acestea, ancheta parchetului UE a scos la iveală că nu a existat niciodată un port acolo.

EPPO a aflat despre totala inexistență a respectivului port după mai bine de doi ani de anchetă la dosar, în timp ce jurnaliştii bulgari scriseseră despre scandal încă din urmă cu trei ani.

Raportul către Procurorul General European, Laura Codruța Köveși, a fost înaintat de OLAF.

”Investigația noastră arată că, pentru a putea beneficia de fonduri UE, dedicate exclusiv îmbunătățirii infrastructurii porturilor de pescuit existente, beneficiarul a asamblat mai multe pontoane sub formă de diguri plutitoare, cu unicul scop de a înregistra structura ca port. În plus, beneficiarul a prezentat informații false și nu a inclus toate documentele cerute de legislația națională pentru obținerea certificatelor necesare”,

a mai precizat EPPO.

Potrivit anchetei, parcelele incluse în cerere ca port existent au fost de fapt înscrise în planul cadastral al Varnei ca pietre, nisip și alte tipuri de clădiri, în niciun caz ca port.

Se pare că aprobarea politică pentru proiectul de construire a unui port de pescuit în Varna a fost dată în 2018, după o vizită în oraș a primului ministru de atunci, actual lider al partidului conservator de centru-dreapta GERB, Boyko Borissov, potrivit jurnaliștilor de la Euractiv Bulgaria, care au consultat un videoclip postat pe YouTube de echipa lui Borissov.

Fostul premier le-a spus jurnaliştilor locali şi episcopului de Varna că locul unde urma să fie construit portul de pescuit este format din ”doar câteva pietre”.

Apoi, le-a arătat jurnaliştilor planurile arhitecturale ale proiectului şi a părut foarte la curent cu locul unde urma să fie construit portul și cu starea în care se afla acesta:

”Nu există plajă, nu există bolovani, trebuie să dezvoltăm chestia asta”,

le-a spus Borissov jurnaliştilor, arătându-le desenele şi vorbind de parcă ar fi fost în zonă şi ştia foarte bine că nu a existat niciodată un port vechi acolo, care să fie reamenajat.

Acesta nu este singurul proiect european major din orașul Varna care este anchetat de procurorii UE.

În 2022, Comisia Anticorupție din Bulgaria a anunțat că a constatat nereguli în achiziția publică a 60 de autobuze electrice noi pentru transportul public din oraș și a trimis cazul spre anchetă de către Parchetul European din Bulgaria. Nu există informații publice despre ce s-a întâmplat cu această anchetă.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!