Estimări SUA: În 18 luni de război, rușii și ucrainenii au pierdut jumătate de milion de soldați

, ,
Autor:    -  
War destruction in ukrainian city
Fotografie de Алесь Усцінаў pe Pexels

Timp de citire: < 1 minut

Numărul militarilor ucraineni şi ruşi ucişi sau răniţi de la începerea războiului din Ucraina în februarie 2022 se apropie de 500.000, a informat vineri cotidianul New York Times, care preia date furnizate de oficiali americani sub rezerva anonimatului, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Oficialii citaţi au avertizat însă că numărul victimelor este dificil de estimat, deoarece se consideră că Moscova prezintă un număr mai mic decât cel real al morţilor şi răniţilor în război, în timp ce Kievul nu publică date oficiale, a precizat ziarul.

Numărul militarilor ruşi ucişi sau răniţi în război se apropie de 300.000, între care 120.000 de decese şi între 170.000 până la 180.000 de răniţi, precizează ziarul.

Decesele în rândul trupelor ucrainene se ridică la aproape 70.000, în timp ce numărul militarilor răniţi este între 100.000 şi 120.000, a adăugat New York Times.

Oficialii citaţi de NYT au afirmat că bilanţul victimelor a fost actualizat după ce Ucraina a lansat un contraatac la începutul acestui an.

Armata ucraineana a anunţat joi noi victorii în contraofensiva sa împotriva forţelor ruse pe frontul de sud-est. Kievul a afirmat că forţele sale au eliberat un sat, prima victorie din 27 iulie, subliniind însă provocările cu care se confruntă armata ucraineană în faţa trupelor ruse repoziţionate în spatele unor linii defensive solide, formate în special din tranşee şi câmpuri minate.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!