Închide

EURO 2020 | Suporterii, staff-ul UEFA şi jurnaliştii au transport gratuit cu metroul și trenul

Avatar
Gratuitate Bilete Euro 2020 840x500

Sursă foto: Playtech

Timp de citire: 2 minute

Suporterii care deţin bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020, valabile în ziua meciului până la ora 23:59 şi în ziua următoare, personalul acreditat UEFA – voluntari şi mass-media – vor beneficia de gratuitate la transportul cu metroul, precum şi pe linia de cale ferată Bucureşti-Otopeni, pe toată perioada desfăşurării turneului la Bucureşti.

Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, suporterii, staff-ul UEFA şi jurnaliştii vor beneficia de transport rutier gratuit în perioada 10 – 29 iunie 2021, anunță adevarul.ro.

Guvernul a promis gratuitate la transport public local pentru Euro 2020 încă din 2014.

„În anul 2014, Guvernul României a emis Garanţia nr. 03.01. din data de 09.04.2014, care a fost ulterior reconfirmată de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în data de 24 aprilie 2020, prin care acesta şi-a asumat faptul că va acorda gratuitate la transportul public local, deţinătorilor de bilete la meciurile organizate în cadrul turneului final UEFA EURO 2020.

Prin adresa cu nr. 30/31.05.2021 Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii acordarea gratuităţii la transportul public local (transport public cu metroul şi pe linia de cale ferată Bucureşti-Otopeni) în ziua meciului şi pentru a doua zi, deţinătorilor de bilete la meciurile organizate în cadrul turneului, precum şi pentru personalul implicat în organizare şi persoanele acreditate la turneu, pe întreaga perioadă de desfăşurare (10-29 iunie 2021).

În România vor avea loc în Bucureşti 4 evenimente organizate în cadrul turneului UEFA EURO 2020, în 13, 17, 21 şi 28 iunie”, se arată în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind acordarea unor gratuităţi anumitor categorii de participanţi la Campionatul EURO 2020.

„Art. 1 – Se acordă gratuitate la transportul cu metroul, precum şi pe linia de cale ferată Bucureşti-Otopeni, pentru deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020, valabile în ziua meciului până la ora 23:59 şi în ziua următoare, precum şi pentru personalul acreditat UEFA – voluntari şi mass-media, pentru toată perioada desfăşurării turneului UEFA EURO 2020, la Bucureşti, respectiv în perioada 10-29 iunie 2021.

Art. 2 – Eliberarea titlurilor de călătorie, prevăzute la art. 1, se va face pe baza biletului de acces la meciurile campionatului UEFA EURO 2020, respectiv pe baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA – voluntari şi mass-media”, se arată în Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.

Art.4 – Operatorii de transport feroviar şi operatorul de transport cu metroul vor transmite deconturile către Ministerul Transporturilor până la data de 25 iulie 2021 pentru titlurile de călătorie, emise în temeiul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pe linia de tren Gara de Nord – Otopeni circulă non – stop 72 de trenuri (36 de perechi) la fiecare 40 de minute, iar durata călătoriei pe cei 20 de kilometri este cuprinsă între 19 şi 25 de minute. Preţul unui bilet la CFR Călători şi la operatorii privaţi este 4 lei.

scroll to top