Europa de Est are în față cea mai mare criză economică din ultimii 30 de ani


Autor:    -  
money, bank note, euro
Fotografie de moerschy pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Criza din sănătate provocată de noul coronavirus ar putea duce la cea mai mare recesiune în rândul ţărilor est-europene, de la căderea Cortinei de Fier, arată o analiză Bloomberg, citată de Digi24.

În timp ce ţările care se întind de la Marea Baltică până la Marea Neagră nu au avut număr record de morţi din cauza COVID-19, acestea au fost însă puternic lovite de închiderea fabricilor și a magazinelor, de scăderea profiturilor companiilor şi de creşterea ratei şomajului. Creşterea economică a fost încetinită anual în Polonia şi înjumătăţită în Ungaria, de la sfârşitul anului 2019. Economiile Cehiei şi a Slovaciei s-au micşorat, în timp ce ale României şi Bulgariei au rămas la limita extremă, în ciuda aşteptărilor unei scăderi viitoare din aprilie până în iunie.

„Ungaria şi Polonia au scăpat mai uşor, dar nu prea există încurajări în urma scăderilor mai modeste ale PIB-urilor deoarece cifrele puternice ale activităţii din ianuarie şi februarie au ajutat la compensarea parţială a colapsului activităţii din martie”, a declarat Liam Peach, economist.

Cu toate acestea, pe măsură ce începe relaxarea şi companiile îşi reiau activităţile, unii experţii au prezentat mai multe prognoze ale unei recuperări care nu va întârzia după 2020. „Probabilitatea de a evita recesiunea este foarte mare” în România, a spus Andrei Rădulescu, economist la Banca Transilvania. „Potrivit scenariului nostru, economia României ar creşte cu un ritm mediu anual peste 2,5% în perioada 2020-2022”, a adăugat acesta, pentru Bloomberg.

Economiile din estul UE vor continua probabil să depăşească Europa occidentală după ce epidemia va trece, susține Beata Javorcik, economistul principal al BERD. Ţările estice au reacţionat mai rapid decât cele vestice, inclusiv Franţa, Spania şi Marea Britanie, ceea ce a dus la un număr mult mai redus de decese cauzate de coronavirus.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!