Închide

Europarlamentarii s-au săturat: Românii nu mai pot aştepta după mofturile celor de la Viena

Avatar
Austria Schengen Romania24 11122022
Timp de citire: < 1 minut
  • Deputaţii europeni urmează să îşi reitereze sprijinul pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen.
  • Astăzi va fi supus votului în plenul de la Strasbourg un proiect de rezoluţie al Comisiei pentru petiţii din cadrul Parlamentului European.
  • Acesta cere Consiliului European să aprobe admiterea României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie până la sfârşitul acestui an. 

Proiectul de rezoluţie, care a fost dezbătut marţi seara de eurodeputaţi şi va fi votat astăzi la prânz, afirmă că Bulgaria şi România ar trebui să fie admise în Spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2023. Toţi europarlamentarii români care au luat cuvântul au susţinut cu tărie necesitatea aderării celor două ţări.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat că românii nu mai pot aştepta după mofturile politicienilor de dreapta de la Viena, notează RRA.

Un Spaţiu Schengen mai extins, fără controale la frontiere, ar face Uniunea Europeană mai puternică.

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe la rândul său a explicat că un veto împotriva României fără niciun fel de motiv este discriminare.

Proiectul de rezoluţie îndeamnă Comisia Europeană să estimeze costurile neaderării pentru România şi Bulgaria şi să analizeze opţiunile privind mecanismele de compensare financiară.

Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene este invitată să acorde o prioritate ridicată acestui subiect şi să programeze un vot în 2023.

scroll to top