Facebook a introdus, opțional, modul ”Dark” pentru toți utilizatorii desktop
- Facebook a lansat oficial modul Dark pentru desktop pentru toți utilizatorii.
- Alte funcții precum o navigare mai rapidă este, de asemenea, disponibilă pentru desktop.
- Facebook a menționat că experiența desktop va fi foarte asemănătoare cu experiența aplicației mobile.
Noul update de la Facebook aduce cu ea varianta dark mode pentru versiunea destinată desktop-ului. Facebook pentru desktop a avut un aspect nou pentru unii de ceva vreme, însă noul design este acum disponibil pentru toată lumea. Acest aspect nou implică o caracteristică care a devenit din ce în ce mai populară în ultimul an: „varianta întunecată” sau dark mode.
Gigantul social-media a anunțat pentru prima dată redesignul aplicației în cadrul conferinței F8 din acest an. Modul întunecat introduce un fundal aproape negru pentru a ajuta la reducerea tensiunii asupra ochilor în situații slab luminate. Multe aplicații au implementat deja o opțiune de mod întunecat, astfel încât fără un mod dark, Facebook destinat dektopului a fost puțin blocat, rămas în urmă.
Reprezentanții Facebook spuneau într-o declarație: „Facebook a lansat acum noul design pentru toți utilizatorii. În această săptămână am introdus noul Facebook.com. Este mai rapid, mai ușor de utilizat și oferă ochilor o pauză cu modul Dark, cu funcțiile pe care le cunoașteți și pe care le folosiți cu plăcere deja. Vom continua să îmbunătățim experiența utilizatorilor”.
Pentru a activa modul întunecat, utilizatorul desktop Facebook trebuie să meargă în Setări și să selecteze Activarea modului întunecat din opțiunea derulantă.








