Fake is NOT great | Etsy, acuzată de produse contrafăcute. Acțiunile platformei se prăbușesc

, ,
Autor:    -  
Etsy Shop Ideas
Foto: https://thesavvycouple.com/

Timp de citire: < 1 minut

Firma de cercetare Citron Research a declarat joi că Etsy a devenit una dintre cele mai mari platforme din lume pentru bunuri contrafăcute, provocând un declin de 6% al acţiunilor companiei de comerţ electronic, transmite Reuters.

Etsy nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Citron Research, care şi-a consolidat reputaţia în industria cercetării, criticând companiile cu performanţe slabe şi pariând la bursă împotriva stocurilor lor, a spus că procentul de mărfuri contrafăcute de pe platformă a devenit prea mare şi Etsy nu mai poate afirma că reprezintă un procent mic din venituri.

Firma de cercetare a susţinut că Etsy a permis vânzătorilor de pe platformă să cumpere ”cuvinte publicitare” ale mărcilor şi apoi a etichetat multe dintre ele ca site-uri web de încredere.

Citron, fondată de Andrew Left, a adăugat că Etsy riscă să încalce reglementările Comisiei Federale pentru Comerţ, Departamentului de Justiţie, Comisiei pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) din SUA, precum şi ale Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierei.

Unii analişti se aşteaptă ca Etsy să fi avut un trimestru de sărbători sumbru, deoarece consumatorii cu venituri mai mici îşi reduc cheltuielile pentru bunuri pentru casă, haine, bijuterii şi accesorii, care împreună reprezintă aproximativ 60% din valoarea brută a mărfurilor companiei.

În noiembrie, platforma de comerţ electronic a raportat o pierdere pentru trimestrul al treilea, pentru prima dată în opt trimestre, afectată de costurile mai mari de transport şi de un dolar puternic.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!