FC Barcelona a făcut rost de bani pentru renovarea stadionului Camp Nou: împrumut rambursabil în 24 de ani
Clubul FC Barcelona a anunțat luni seara că a reușit să obțină acordul părților pentru o finanțare în valoare de 1,45 miliarde de euro cu ajutorul căreia își va renova emblematicul stadion Camp Nou, cel mai mare stadion în Europa, precum și o zonă adiacentă din imediata sa apropiere, inclusiv facilități sportive precum Palau Blaugrana, unde joacă echipa de baschet. Condițiile inițiale ale acordului, anunțat anterior în formă provizorie, au fost renegociate, potrivit unui comunicat al clubului catalan, citat de Reuters.
Acordul a fost semnat de reprezentanții clubului din Barcelona cu 20 de investitori de marcă, printre care companiile financiare americane Goldman Sachs și JP Morgan.
Clubul spaniol urmează să ramburseze împrumutul în tranșe progresive – după 5, 7, 9, 20 și 24 de ani – cu o structură flexibilă, inclusiv cu o perioadă de grație.
În noua variantă a acordului, FC Barcelona va termina rambursarea datoriei cu șase ani mai devreme decât fusese convenit anterior, înainte de renegociere.
”Clubul va începe să ramburseze finanțarea de îndată ce lucrările la stadion vor fi finalizate, folosind veniturile generate de Spotify Camp Nou, care se estimează a se ridica la 247 de milioane de euro”, a transmis clubul în comunicatul citat.
Catalanii au promis că vor face publice mai multe detalii despre acordul de finanțare în cadrul unei conferințe de presă care va fi susținută în zilele următoare.
Espai Barça
Aceasta este denumirea proiectului prin care FC Barcelona vrea să își îmbunătățească situația financiară, să câștige mai mulți fani și, desigur, mai mulți bani, investind într-un viitor spațiu integrat, dedicat nu doar echipei de fotbal masculin, ci și altor echipe de succes din cadrul clubului.
La 19 decembrie 2021, 87,8% dintre reprezentanţii socios (42.693 din cei 48.623 de reprezentanţi, dintr-un total de peste 146.000 socios), susţinători-acţionari ai clubului catalan, şi-au dat acordul pentru a întreprinde o procedură de finanţare până la maximum 1,5 miliarde de euro.
Planul prevedea alocarea unei sume de până la 900 de milioane de euro pentru renovarea Camp Nou, 420 de milioane de euro pentru Palau Blaugrana folosit de echipele de baschet şi handbal, dar şi 20 de milioane de euro pentru stadionul ”Johan Cruyff” unde joacă echipa de rezervă (Barça B) şi echipa de fotbal feminin.
Clubul estimează că renovarea stadionului îi va înlesni să genereze venituri suplimentare de peste 200 de milioane de euro anual, prin drepturi de sponsorizare și naming, bilete, catering, pachete VIP, servicii de ospitalitate, întâlniri, evenimente etc.
Pentru lucrările de renovare, a fost aleasă compania turcă de construcții Limak, lucrările urmând să înceapă în iunie.
Președintele clubului, Joan Laporta, care a condus clubul de-a lungul uneia dintre cele mai de succes perioade ale istoriei sale, din 2003 până în 2010, a fost reales în urmă cu doi ani, după ce consiliul anterior a demisionat, întâi de toate, din cauza înrăutățirii situației financiare a clubului.
Laporta a moștenit un club într-o criză financiară profundă, agravată și de pandemia de COVID-19. De la preluarea președinției, a încercat să îmbunătățească situația financiară a clubului, transformând o parte a activelor în numerar și aducând noi sponsori.
În martie 2022, clubul a semnat un contract de sponsorizare cu platforma de streaming audio Spotify, într-un acord în valoare de 280 de milioane de euro, în urma căruia compania primește drepturi de denumire asupra stadionului, precum și statutul de sponsor principal pe partea frontală a tricourilor de joc.
De asemenea, Barcelona a vândut un pachet de 25% din drepturile TV din LaLiga pentru următorii 25 de ani grupului american de investiții Sixth Street, pentru suma de 607,5 milioane de euro. În plus, clubul a aprobat vânzarea unei cote minoritare a diviziei sale audiovizuale către Socios.com și Orpheus Media, în schimbul a 200 de milioane de euro.









