FIC: Deși afectați de războiul din Ucraina, investitorii străini de la noi rămân optimiști

,
Autor:    -  
money back up, save money, save
Fotografie de RoboAdvisor pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Cea mai recentă ediție a studiului ”Percepția mediului de afaceri – FIC Business Sentiment Index”, realizată bi-anual de către Consiliul Investitorilor Străini (The Foreign Investors Council – FIC), arată că investitorii străini din România își păstrează un optimism moderat, deși incertitudinile și provocările actualei situații globale au un impact asupra stării lor de spirit.

Printre cei mai importanți factori destabilizatori, aceștia menționează criza din piața energiei, conflictul militar din Ucraina, presiunile inflaționiste care afectează lanțurile de aprovizionare și cererea clienților, dar și erodarea veniturilor consumatorilor finali, arată FIC într-un comunicat de presă în care prezintă rezultatele ediției de primăvară 2022 a studiului.

Potrivit sursei citate, există dorinţă pentru a investi în România. Jumătate dintre respondenţi estimează că pentru acest an investiţiile planificate sunt la niveluri similare cu cele anului trecut, iar 40% din respondenţi spun că plănuiesc să investească sume mai mari comparativ cu perioada precedentă.

BNR a raportat investiţii directe ale nerezidenţilor în valoare de 7 miliarde euro pentru anul 2021 – fiind cel mai bun an pentru investiţiile străine.

Peste 50% dintre respondenţi au planuri de extindere a forţei de muncă şi 37% păstrează aceste planuri pentru următoarele 12 luni la niveluri similare cu cele de anul trecut.

Sentimentul rămâne accentuat în ceea ce priveşte nevoia de forţă de muncă, dar din păcate percepţia privind disponibilitatea personalului adecvat rămâne rezervată, doar 45% dintre respondenţi consideră că forţa de muncă este competitivă.

De asemenea, rezultatele surprind tendinţele în ceea ce priveşte modul de lucru hibrid, 45% dintre companii estimează că mai mult de un sfert dintre angajaţi vor continua să lucreze de acasă, subliniază sursa citată.

Trendul rămâne constant cu ediţiile precedente cu rezultate slabe atunci când vine vorba despre infrastructură, transparenţă şi coerenţa aplicării politicilor publice, reducerea birocraţiei şi a poverii reglementărilor. 65% din respondenţii ediţiei din primăvara anului 2022 consideră că aceste domenii rămân necompetitive şi că sunt necesare reforme pentru recuperarea decalajelor faţă de ţările europene.

PNRR şi programele operaţionale reprezintă oportunităţi pentru susţinerea şi implementarea reformelor necesare prin alocarea şi absorbţia de fonduri europene, anticipează investitorii străini.

Ultima ediţie a studiului mai evidenţiază, în acelaşi timp, şi alte măsuri care ar putea spori încrederea investitorilor, cum ar fi dialogul calitativ cu investitorii şi consultarea cu mediul de afaceri după modelul Forumului pentru investiţii organizat de FIC în parteneriat cu Guvernul României.

Crearea unor strategii clare privind investiţiile prioritare şi proactivitatea cu potenţialii investitori prin intermediul unei agenţii pentru promovarea investiţiilor ar putea, de asemenea, să faciliteze atragere de investiţii private, se mai arată în comunicat.

Mai multe date din studiul ”Percepția mediului de afaceri – FIC Business Sentiment Index” sunt disponibile aici.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!