Închide

Flagship-ul business Sony XPERIA 1 II, disponibil acum și în România

Avatar
Timp de citire: 2 minute

Momentul mult așteptat de către fanii brandului Sony este aici, ziua în care noul flagship Xperia 1 II ajunge listat la precomandă pe plan local. Sony Xperia 1 II se pronunță “Xperia One Mark Two” si ne duce cu gândul la seria de camere DSLR superperformante de la Canon, fără nicio legătură între cele două dispozitive.

Așa cum anunțam anterior, prețul este unul pe măsură – poate chiar cel mai mare preț practicat în istoria companiei pentru un flagship. În România supertelefonul business este disponibil pe rețeaua Evomag la prețul de 5499 lei, momentan doar cu precomandă.

Acesta este primul flagship Sony din 2020, smartphone menit să se lupte pe piață cu terminale precum Samsung Galaxy S20+/S20 Ultra, Xiaomi Mi 10 Pro și lista poate continua. Asta înseamnă că vine la pachet cu puternicul procesor Snapdragon 865și cu o serie de componente pe care piața le cere: refresh rate ridicat, diagonală mare, conectivitate 5G și multe camere foto, scrie mobilissimo.ro

Sony Xperia 1 II adoptă un ecran OLED de 6.5 inch cu rezoluție 4K, aspect 21:9, protecție Gorilla Glass 5 și o tehnologie numită Motion Blur Reduction care se vrea a fi echivalent pentru o rată de refresh nativă de 90Hz. Există o singură configurație disponibilă aici, cea cu 8 GB RAM și 256 GB stocare flash + slot microSD.

Telefonul este dotat cu optică ZEISS, are cameră selfie de 8 mpx cu stabilizare electronică, iar camera din spate poate filma 4K@24/25/30/60fps HDR, 1080p230/60/120fps cu stabilizare electronică și stabilizare optică OIS. Iată cum sună setup-ul foto:

  • 12 mpx (wide, f/1.7, Dual Pixel, OIS)
  • 12 mpx (telephoto, f/2.4, PDAF, OIS, zoom optic 3x)
  • 12 mpx (ultra-wide, f/2.2, Dual Pixel)
  • 3D ToF (bokeh)

Avem și eye-tracking pentru camera din spate iar continuând cu lista de dotări aflați că Xperia 1 II aduce și suport 5G, difuzoare stereo, jack audio și scanner de amprente lateral. Bateria are 4000 mAh și se încarcă wireless sau rapid prin fir la 21W. Nu în ultimul rând bifăm și certificarea IP65/68 pentru rezistență la apă și praf.

Telefonul prezintă difuzoare stereo care ar urma sa ofere o experiență de invidiat prin tehnologia 360 Reality Audio, plus jack audio de 3.5mm. De mult nu am mai vazut asa ceva pe un terminal flagship!

Și tot la capitolul audio, întâlnim “DSEE Ultimate technology” ce se bazează pe Inteligența Artificială pentru a oferi cel mai bun sunet posibil oferit de un telefon mobil.

Mai multe aici...
scroll to top