Fonduri europene pentru modernizarea unei cunoscute zone maramureșene cu lacuri sărate
Aflate într-o oază de verdeață și de liniște, lacurile sărate de la Ocna Şugatag, din Maramureș, atrag tot mai mulți turiști. Formate în anii ‘60 după prăbușirea tavanelor fostelor mine de sare abandonate, cele 8 lacuri de suprafață vor fi mai bine puse în valoare ca obiective turistice, după un proiect de două milioane de euro obţinut de primărie, anunță TVR.
De apa sărată din lacurile de la Ocna Șugatag beneficiază mii de turiști anual. Unii dintre ei merg de zeci de ani acolo.
Sunt și turiști care preferă să facă baie în lacurile sărate, dar mai puțini. Cei mai mulți aleg apa sărată de la ștranduri, dar și din piscinele încălzite ale hotelurilor și pensiunilor.
Lacurile de la Ocna Șugatag au apărut în anii ‘60.
Cel mai cunoscut și mai mare este Lacul Gavril, adânc de 30 de metri. S-a format în 1966, când tavanul uneia dintre fostele mine de sare s-a prăbușit. Este și singurul lac antropomorfic din Europa, adică are conturul unui cap de om. Lângă el sunt 7 lacuri de dimensiuni mai mici.
Turiștii care ajung în zonă pot vizita şi alte obiective turistice, precum bisericile de lemn maramureșene.