Închide

Gap, prins cu mâța-n sac: deși anunțase că oprește livrările spre Rusia, dovezile arată contrariul

Avatar
Gaptimessquareinterior

Sursa foto: Gap Inc.

Timp de citire: 3 minute

În luna martie, retailerul american de fashion Gap a fost unul dintre numeroșii comercianți care au anunțat că suspendă livrările către Rusia, în semn de protest împotriva invaziei asupra Ucrainei. Atâta doar că documentele vamale consultate de agenția Reuters arată tocmai pe dos.

”Suntem o companie condusă de valori, o companie mândră că face ceea ce trebuie să facă în ultimii 53 de ani de activitate; începând din acest moment, am suspendat livrările în Rusia, unde avem o prezență limitată, prin sistem de franciză”, anunța compania cu sediul la San Francisco într-un mesaj adresat angajaților săi, pe 10 martie.

Atâta doar că documentele vamale rusești, consultate de Reuters, arată că între 11 martie și 16 iulie, francizatul Gap din Moscova a primit 1.585 de transporturi de îmbrăcăminte cu o valoare declarată de 5,2 milioane de dolari.

După 16 iulie, înregistrările vamale nu mai arată nicio livrare către Gap Moscova, ceea ce indică faptul că fluxul de îmbrăcăminte către Rusia a fost oprit.

Pentru mai mult de trei sferturi din livrări, furnizorul indicat este Gap Europe Ltd, o subsidiară londoneză a Gap Inc.

Registrele vamale rusești sunt extrase de la mai mulți furnizori de date comerciale și înregistrează date până la 30 septembrie. Acestea oferă detalii despre importurile rusești din formularele vamale, inclusiv furnizorii, importatorii, descrierile produselor și valorile declarate.

Livrările Gap au inclus aproape orice categorii de îmbrăcăminte, de la ”șosete tricotate pentru copii” și ”pijamale pentru copii” până la ”bluze textile pentru femei” și ”șorturi textile pentru bărbați”.

Gap, prinsă cu minciuna

Trebuie precizat că, acționând în acest fel, compania americană nu a încălcat vreo lege și nici nu a eludat sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

Îmbrăcămintea, cu excepția articolelor de lux, nu intră, în general, sub sancțiunile occidentale asupra Rusiei, pentru a nu-i afecta în mod disproporționat pe cetățenii obișnuiți.

Însă transporturile înregistrate după 10 martie vin în contradicție cu propriile angajamente ale celor de la Gap față de angajații companiei.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru Reuters pe 19 octombrie, via e-mail, că

”… am oprit toate transporturile către Rusia, exact așa cum am anunțat în martie, și nu le-am reluat până acum”.

Ulterior, Reuters a trimis către Gap datele găsite în documentele vamale rusești, care indică cele 1.585 de transporturi realizate după 10 martie către Gap Retail LLC, un francizat Gap din Moscova. Subsidiara moscovită este operată de către Fiba Perakende Grubu, un retailer cu sediul la Istanbul care gestionează toate magazinele Gap din Rusia, Turcia și Ucraina.

Pe 28 octombrie, Gap a recunoscut pentru Reuters că a continuat să faciliteze livrările de haine în Rusia până în luna aprilie – la o lună după le spusese angajaților că a suspendat toate livrările.

”Deoarece comenzile se fac cu multe luni înainte, partenerul nostru de franciză și-a ridicat comanda finală de la centrul nostru de distribuție în luna aprilie. Gap nu a expediat și nici nu a vândut marfă partenerului nostru de franciză din Rusia din momentul procesării ultimei sale comenzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gap.

Gap nu a dorit să răspundă întrebărilor legate de momentul exact când au fost plasate comenzile, când au fost onorate acestea sau de ce comenzile restante după anunțul din 10 martie nu au fost anulate.

Întrebat de ce transporturile de produse către Rusia au continuat până în iulie, un manager al operatorului magazinelor Gap din Rusia, Fiba Perakende, a transmis că

”… aceste transporturi au fost întârziate din cauza timpilor mai mari de tranzit prin Turcia, precum și a timpului suplimentar de manipulare necesar la vama rusă”.

Totuși, conform evidențelor vamale rusești citate de Reuters, marea majoritate a transporturilor de îmbrăcăminte nu fac nicio mențiune despre Turcia ca punct de tranzit. Fiba nu a dorit să comenteze cu privire la această inadvertență.

În schimb, turcii au transmis că

”… din cauza deciziei Gap Inc. de a suspenda pe termen nelimitat livrarea produselor Gap în Rusia, Fiba este în proces de închidere a francizei Gap în Rusia, după epuizarea stocurilor rămase disponibile.”

Compania turcă operează 23 de magazine în trei orașe mari din Rusia, plus un magazin online.

Vânzările anuale ale francizei rusești în ultimul an financiar întreg – cel din perioada februarie 2021 – ianuarie 2022 – s-au cifrat la 9,6 milioane de dolari, în scădere față de vânzările de 11,5 milioane de dolari din anul precedent, potrivit raportului anual și situațiilor financiare publicate de retailer.

Afacerile Gap Europe s-au confruntat cu probleme anul trecut, motiv pentru care compania a închis zeci de magazine operate de companie în Marea Britanie și în Irlanda.

”Solidari cu poporul Ucrainei”

Potrivit anunțului din martie a companiei Gap, în care anunța suspendarea livrărilor către Rusia, compania a promis că va dona îmbrăcăminte în valoare de un milion de dolari refugiaților ucraineni.

În cea mai recentă declarație pentru Reuters, Gap s-a limitat să spună:

”Suntem solidari cu poporul Ucrainei”.

scroll to top