Garanții de stat de 19,3 milioane de euro pentru TAROM, aprobate de Comisia Europeană


Autor:    -  
Tarom
Foto: news.ro

Timp de citire: 2 minute

Comisia Europeană a anunţat că a aprobat o garanţie de stat în valoare de aproximativ 19,3 milioane euro (aproximativ 94 de milioane de lei) în favoarea companiei aeriene de stat TAROM, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Măsura are drept obiectiv despăgubirea companiei aeriene pentru pierderile provocate direct de pandemia de coronavirus şi restricţiile de călătorie introduse de România şi alte ţări de destinaţie pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie – 30 iunie. Acestea au obligat Tarom să îşi anuleze majoritatea zborurilor programate, ceea ce i-a afectat puternic cifra de afaceri.

Sprijinul de stat va lua forma unor garanţii de stat, notează agenția Agerpres.

O firmă independentă de audit va verifica ca ajutorul să nu depăşească pagubele suferite în perioada 16 martie -30 iunie. După examenul de audit, orice sprijin public de care TAROM a beneficiat peste pagubele suferite vor trebui returnate.

De asemenea, Comisia a constatat că măsura este proporţională, deoarece compensaţia nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru acoperirea daunelor. Din aceste motive, Comisia a ajuns la concluzia că măsura românească este în concordanţă cu prevederile UE privind ajutoarele de stat.

În data de 20 august, Comisia Europeană a anunţat că a aprobat o garanţie de credit în valoare de 62 de milioane euro, menită să despăgubească Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Anterior, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a lansat în consultare publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a două împrumuturi bancare care urmează să fie acordate operatorilor aerieni TAROM şi Blue Air.

“Pentru asigurarea respectării normelor europene în materia ajutoarelor de stat se prevede că acordarea ajutorului individual de stat se va face numai după obţinerea autorizării din partea Comisiei Europene şi în condiţiile prevăzute în decizia forului european”, se încheie textul ordonanţei de urgenţă publicate la începutul lunii august de Ministerul Transporturilor.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!