Gazul se scumpește, petrolul se ieftinește. Dar Europa stă mult mai bine decât anul trecut la rezerve
Petrolul se tranzacționa marți în ușoară scădere din cauza temerilor legate de cererea chineză, atenuate, totuși, de reducerea de producție a OPEC+, în timp ce gazele europene continuau să crească din cauza îngrijorările legate de o grevă în Australia.
În jurul orei 10:40 GMT (12:40 CET), petrolul Brent din Marea Nordului cu livrare în octombrie era în scădere cu 0,41%, la 84,11 dolari. Echivalentul său american, barilul de West Texas Intermediate (WTI), pentru livrare în septembrie, era în scădere cu 0,22%, la 80,54 dolari.
În opinia analiștilor de la Energi Danmark, semnalele “mixte” au plasat prețul țițeiului pe o poziție “neutră”.
”Preocupările legate de evoluția economiei chineză și efectele acesteia asupra cererii globale continuă să afecteze piața, dar, pentru moment, producția redusă din Rusia și Arabia Saudită reușește să compenseze acest lucru”,
au explicat aceștia.
China se confruntă cu o criză gravă în sectorul imobiliar, iar mult sperata redresare se lasă îndelung așteptată. Totuși, China rămâne cel mai mare importator de țiței din lume, iar acest lucru îi sperie pe investitori: o degradare majoră a economiei statului asiatic ar avea un impact devastator asupra cererii globale.
În acest context, Tamas Varga, de la PVM Energy, a subliniat că singurul lucru care a blocat scăderea bruscă a prețurilor a fost strategia adoptată de alianța Opec+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații lor). Reducerea ofertei alianței, în special din partea Arabiei Saudite și a Rusiei, menține, de fapt, tensiunile pe piață și un anumit nivel al prețurilor.
În ceea ce privește gazele naturale, contractul futures olandez TTF, considerat de referință la nivel european, a continuat să crească, urcând cu 3%, până la 42 de euro pe megawatt-oră (MWh).
“Muncitorii de la o întreprindere cheie de gaz natural lichefiat din Australia ar putea intra în grevă la începutul lunii septembrie dacă nu se ajunge la un acord salarial”,
subliniază Jim Reid, analist la Deutsche Bank. Dacă se va opri activitatea, acest lucru ar însemna cu 10% mai puțin GNL livrat în lume.
“Chiar dacă Europa nu primește GNL din Australia, acest lucru va crește concurența pentru transporturile din partea altor țări exportatoare. Dar Europa se află în continuare într-o poziție mult mai bună decât anul trecut cu rezervele de gaz ale UE pline în proporție de 90%, față de 77% în aceeași perioadă în 2022”,
a explicat Reid.
Situația din România
“România este pregătită pentru sezonul rece. Țința țării noastre este să avem, până la 1 noiembrie, depozitele pline la un nivel de cel puțin 90%. Astăzi, gradul de înmagazinare este de 82,72%, în depozite fiind 2,63 miliarde de metri cubi de gaze naturale înmagazinate, cu 570 milioane de metri cubi de gaze naturale mai mult decât aveam anul trecut la aceeași dată.”,
a declarat Ion Sterian, șeful Transgaz, rețeaua națională de transport gaze naturale.