Germania va folosi tratamentul experimental anti-COVID administrat lui Donald Trump

,
Autor:    -  
89386
Sursă foto: MedPage Today

Timp de citire: < 1 minut

Germania va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va folosi tratamentul experimental pe bază de anticorpi administrat fostului preşedinte american Donald Trump împotriva COVID-19, a anunţat duminică ministrul Sănătăţii german Jens Spahn, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Guvernul a cumpărat 200.000 de doze pentru suma de 400 de milioane de euro”,

ceea ce reprezintă 2.000 de euro pe doză, a declarat Jens Spahn pentru ziarul Bild am Sonntag.

Acest cocktail de anticorpi “monoclonali” va fi utilizat în spitalele universitare săptămâna viitoare, a spus ministrul, subliniind că Germania este “prima ţară din UE” care foloseşte acest tratament în lupta împotriva pandemiei.

Jens Spahn nu a precizat numele producătorului care va furniza medicamentul, însă a confirmat că este vorba despre acelaşi tratament care i-a fost administrat lui Donald Trump la începutul lunii octombrie. Fostul preşedinte al Statelor Unite a contractat COVID-19 şi a fost internat pentru scurt timp.

Aceşti anticorpi de sinteză “funcţionează ca o vaccinare pasivă”,

a mai spus Spahn.

“Administrarea acestor anticorpi în timpul etapelor iniţiale ale infectării poate ajuta pacienţii cu risc crescut să evite o evoluţie mai gravă a bolii”,

a precizat ministrul german.

Donald Trump a primit tratamentul dezvoltat de laboratorul american Regeneron, o combinaţie de doi anticorpi cunoscută sub numele de REGN-COV2, chiar înainte de a fi autorizat la sfârşitul lunii noiembrie de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA). Fostul preşedinte a afirmat că acest tratament l-a “vindecat”.

Compania americană Eli Lilly a dezvoltat un tratament similar, autorizat pe 9 noiembrie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!