Grecia vrea să negocieze noi obiective fiscale cu creditorii săi din zona euro, după ce criza generată de coronavirus a dus datoria publică la aproape 200% din produsul intern brut (PIB), scrie CNBC.
Grecia, care a trecut prin trei programe de salvare în ultimul deceniu, a convenit în 2018 să ajungă la un excedent bugetar primar – când veniturile unui guvern sunt mai mari decât cheltuielile sale – de 3,5%, până în 2022. Deși acest nivel de excedent necesar limitează capacitatea guvernului de a cheltui, el a venit în schimbul unor condiții mai bune de rambursare a datoriilor.
Cu toate acestea, întrucât pandemia coronavirusului a stopat economia elenă, ministrul grec al finanțelor a declarat pentru CNBC că va discuta noi ținte cu omologii săi din zona euro.
„Ținând cont de ce a decis recent Eurogrupul (grup al miniștrilor de finanțe din zona euro), nu avem aceste obiective în 2020 și vom discuta ca Europa, la Eurogrup, obiectivele, regulile și cerințele pentru 2021 și după aceea, având în vedere răspunsul la criza coronavirusului”, a declarat Christos Staikouras, ministrul finanțelor din Grecia.
Datorită condițiilor generate de pandemie, factorii politici europeni au convenit în martie să ridice țintele fiscale pentru fiecare țară membră, oferindu-le mai multă libertate pentru a face față șocului economic fără precedent. Totuși, aceasta se dorește a fi o măsură temporară ca răspuns la criza economică din toată Uniunea Europeană. Comisia Europeană a prognozat în luna mai un raport datorie-PIB de 196,4% pentru Grecia în 2020 și de 182,6% în 2021. În 2019, volumul datoriei Greciei a fost de 176,6% din PIB.
Una dintre principalele incertitudini pentru 2020 este performanța industriei turismului. „Procentul acestui an, 2020, pentru declinul economic depinde în mare măsură de performanța turismului”, a spus Staikouras.
Grecia speră să-i întâmpine pe primii turiști începând cu 15 iunie, după ce începe eliminarea treptată a restricțiilor de călătorie. Acest lucru înseamnă că nu vor exista cerințe de testare înainte de sosire sau o perioadă de carantină pentru cei intrați în țară.