Grupul Peugeot-Citroën a început producția de măști chirurgicale la fabrica sa din Mulhouse
- Linia instalată la Mulhouse permite realizarea a 12.000 de măști pe oră, care ar putea asigura o producție anuală de 70 de milioane de bucăți, potrivit unui comunicat al Groupe PSA.
În timpul perioadei de carantină, managementul Groupe PSA (fostul PSA Peugeot Citroën) a decis, pe 10 aprilie, să aloce 1 milion de euro într-o nouă capacitate de producție de măști chirurgicale de tip 1, pentru a răspunde nevoilor de echipare pentru toți angajații. De asemenea, după asigurarea nevoilor companiei, PSA intenționează să facă în mod regulat donații către organizații non-guvernamentale.
De altfel, în timpul în care carantina era în vigoare în Franța, grupul a donat deja peste 700.000 de măști.
Linia de producție instalată are o capacitate de 12.000 de măști / oră, fiind operată de 12 angajați, instruiți special pentru aceasta. Producția anuală ar putea ajunge până la 70 de milioane de măști.