Guvernul Italiei caută bani pentru finanțarea datoriei publice și vrea să vândă 20% din Poșta Italiană
Guvernul italian ia în considerare posibilitatea vânzării unui pachet de până la 20% din acțiunile operatorului poștal național Poste Italiane SpA, potrivit cotidianului italian La Repubblica, citat de Bloomberg.
Un eventual acord de vânzare s-ar putea face pentru o sumă de până la 2,5 miliarde de euro, făcând parte din planul șefei Guvernului, Giorgia Meloni, de a vinde active de stat în valoare de cca. 20 de miliarde de euro până în 2026, scrie La Repubblica în ediția sa de sâmbătă, fără a preciza sursa informației.
Trezoreria italiană controlează în prezent aproximativ 29,3% din acțiunile operatorului poștal național, în timp ce banca de stat Cassa Depositi e Prestiti deține 35%.
Ministrul italian de Finanțe, Giancarlo Giorgetti, a declarat că a discutat cu reprezentanții unor fonduri de investiții străine despre vânzarea participațiilor la unele dintre companiile de stat italiene, în cadrul unor întâlniri pe care le-a avut la Forumul Economic Mondial care tocmai s-a încheiat la Davos, în Elveția.
Potrivit presei italiene, autoritățile de la Roma intenționează să vândă până la 4% din compania energetică Eni SpA, pentru a reduce datoria publică a țării, au declarat săptămâna trecută surse familiare cu problema.
Italia se va confrunta în acest an cu o creștere economică anemică și cu rate ale dobânzilor persistent ridicate, care împiedică eforturile autorităților centrale de a reduce datoria publică a țării, care se ridică la aproximativ 140% din PIB.
Vânzările de active ale statului ar permite guvernului să redirecționeze fondurile către reducerea impozitelor, în conformitate cu promisiunile electorale.
Discuțiile aplicate pentru un acord de vânzare a 10-20% din Poste Italiane ar putea începe într-o lună sau două, potrivit publicației italiene.