Lewis Hamilton s-a impus într-o manieră categorică în calificările pentru Marele Premiu al Rusiei și va pleca din nou din pole position după ce a fost cronometrat cu 1:31.304.
În cazul unei victorii în cursa de duminică, britanicul va egala recordul de 91 de victorii deținut de Michael Schumacher.
Max Verstappen a reușit să se intercaleze între cei doi piloți Mercedes și va pleca de pe locul doi pentru Red Bull din fața lui Valtteri Bottas. Sergio Perez (Racing Point) a reușit la rândul său să obțină poziția a patra în fața lui Daniel Ricciardo, care inițial părea favorit să fie “cel mai bun din restul lumii”.
Clasamentul este completat de Carlos Sainz (McLaren), Esteban Ocon (Racing Point) și Lando Norris (McLaren), în timp ce Pierre Gasly (AlphaTauri) și Alexander Albon (Red Bull) completează top 10.
Sebastian Vettel a pierdut controlul volanului în a doua parte a calificărilor și s-a lovit de glisierele de protecție de pe marginea circuitului, iar coechipierul Charles Leclerc a fost aproape să lovească “epava” monopostului Ferrari.
Sesiunea s-a întrerupt prin steag roșu cu două minute înainte de final, în contextul în care Lewis Hamilton nu apucase încă să parcurgă niciun tur cronometrat.
Calificările s-au reluat după câteva minute, iar Hamilton a promovat în Q3, însă nu același lucru s-a întâmplat cu Leclerc, care va lua startul de pe 11 și îi va avea în spate pe Daniil Kvyat (AlphaTauri) și Lance Stroll (Racing Point). George Russel va pleca de pe 14 pentru Williams din fața lui Vettel.
Haas și Alfa Romeo au fost eliminate încă din prima arte a calificărilor cu ambii piloți.
Romain Grosjean (Haas) va lua startul de pe locul 16 din fața lui Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) și Kevin Magnussen (Haas), în timp ce ultima linie a grilei de start este ocupată de Nicholas Latifi (Williams) și Kimi Raikkonen (Alfa Romeo).Marele Premiu al Rusiei va avea loc duminică cu începere de la ora 14:10.