H&M va închide serviciul de apeluri pentru clienți, 150 de locuri de muncă în pericol
Gigantul suedez de retail H&M ar fi confirmat închiderea centrului său de apeluri din Edinburgh, ceea ce ar putea duce la reducerea a aproximativ 150 de locuri de muncă, transmite Fashion United.
Potrivit documentelor consultate de BBC, lucrătorii de la acest birou au fost informați în luna august cu privire la propunerea de a închide clădirea din cauza expirării contractului de închiriere în 2025.
Compania ar fi invocat concurența sporită și costurile operaționale pentru închidere, operațiunile urmând să înceteze din 14 decembrie.
Astfel, angajații au primit un preaviz de concediere de două săptămâni, iar consultările aferente ar fi avut loc între lunile septembrie și noiembrie ale acestui an.
H&M a precizat că numărul locurilor de muncă aflate în pericol a fost redus, deoarece unora dintre angajați li s-au oferit roluri alternative, au trecut la alte locuri de muncă sau au ales să plece voluntar.
O purtătoare de cuvânt a H&M a declarat pentru BBC:
„Evaluăm constant modul în care funcționăm pentru a ne asigura că ne atingem obiectivele și contribuim la succesul general al companiei.”
„După ce am analizat domeniul de aplicare al serviciilor noastre pentru clienți, concurența crescută de pe piață, comportamentul și așteptările în schimbare ale clienților noștri și costurile operaționale, am luat decizia dificilă de a continua cu propunerea de închidere a site-ului nostru de servicii pentru clienți din Edinburgh până la sfârșitul anului.”









