Idei de afaceri în Japonia: Ia-le banii și fă-i să dispară!
Peste tot în lume, indiferent de starea socială, succesul în afaceri sau fericirea din sânul familiei, există și vor exista tot timpul oameni care își doresc să dispară din propria lor viață fără urmă, lăsându-și casele, locurile de muncă și familiile în toiul nopții pentru a începe o a doua viață, adesea fără să se uite vreodată înapoi. Iar dacă există această nevoie, regulile imuabile ale economiei de piață spun că vor apărea și companiile care să-i ajute pe oameni să-și îndeplinească visul. Britanicii de la BBC au investigat subiectul.
În Japonia, acești oameni sunt uneori denumiți ”jouhatsu”, care în japoneză înseamnă ”evaporare”, însă se referă și la persoanele care dispar în mod intenționat, de parcă nici nu ar fi trăit vreodată, ascunzându-și noua viață de toți cei pe care i-au cunoscut în cea veche timp de ani de zile, chiar decenii sau toată (noua) viață.
”M-am săturat de interacțiunile cu oamenii. Mi-am luat o valijoară și am dispărut”, spune Sugimoto, un bărbat de 42 de ani, care a preferat să își spună doar numele de familie, din rațiuni evidente. ”Parcă am evadat”, declamă el, ușurat. El spune că, în orășelul lui natal toată lumea îl cunoaște prin prisma familiei și a afacerilor importante pe care rudele sale le-au derulat, iar toți se așteptau ca Sugimoto să le continue. Dar tocmai statutul acesta care i-a fost băgat pe gât, de urmaș din oficiu și responsabil cu toate afacerile înaintașilor, l-a enervat atât de tare și i-a provocat atât de multe neliniști, încât a ales să părăsească orașul pentru totdeauna, fără să spună cuiva unde se duce.
Motivele care îi fac pe oameni să devină jouhatsu și să ”se evapore” pot varia: de la căsătorii nepotrivite, la datorii inevitabile și greu de plătit, pierderea locului de muncă sau a unor averi, mai mici sau mai mari. Indiferent de motivele lor, jouhatsu apelează la companii care îi ajută în procesul de ”evaporare”.
Aceste operațiuni sunt numite servicii de ”deplasare nocturnă”, un mic indiciu al vocației secrete a unui jouhatsu în devenire. Companiile îi ajută pe aspiranți să plece din viața lor și le pot oferi cazare într-un anumit loc secret.
”Pentru majoritatea oamenilor, momentul mutării în altă parte ar fi ceva pozitiv, de pildă intrarea la universitate, obținerea unui nou loc de muncă sau căsătoria. Dar există, de asemenea, mutări din motive triste, precum abandonarea universității, pierderea unui loc de muncă sau evitarea unor hărțuitori”, spune Sho Hatori, fondatorul unei companii care se ocupă de ”deplasările nocturne” încă din anii ’90, după baburu keiki, perioada de maximă expansiune economică a Japoniei, când prețurile oricăror active au explodat.
După expansiune, a urmat Deceniul Pierdut (ushinawareta jūnen). La început, Hatori a crezut că singurul lucru care i-ar face pe oameni să își dorească să dispară din propria lor viață ar fi doar ruina financiară, iar tocmai asta se prefigura pentru mulți. În scurt timp, și-a dat seama că pot exista multe alte motive. ”Așa am decis să facem tot posibilul ca să-i sprijinim pe oameni să își înceapă o a doua viață”, spune el.
Sociologul Hiroki Nakamori se ocupă de jouhatsu de mai bine de un deceniu. El spune că termenul jouhatsu a început să fie folosit în anii ’60. Divorțurile erau (și încă sunt) foarte rare în Japonia, așa că unii oameni s-au gândit că este mai ușor să lase în urmă căsniciile și să-și părăsească soții sau soțiile, în loc să treacă prin proceduri de divorț complicate și consumatoare de timp.
”În Japonia, era și este mai ușor să te «evapori»”, spune Nakamori. Confidențialitatea este foarte bine protejată: persoanele dispărute pot să retragă bani de la bancomate fără probleme, fără a fi date în vileag, iar membrii familiei lor nu pot accesa înregistrările camerelor de supraveghere care i-ar fi putut surprinde în timpul ”evaporării”. ”Poliția nu va interveni decât pentru un alt motiv, o crimă sau un accident. Tot ce poate face familia este să își cheltuie o grămadă de bani pentru un detectiv particular. Sau doar să aștepte. Asta e tot.”
”Am fost șocată”
Pentru cei dragi, care rămân în urmă, abandonul și procesul de căutare a jouhatsu-ului lor pot fi insuportabile.
”Am fost șocată”, spune o femeie care a preferat să rămână anonimă, al cărei fiu de 22 de ani a dispărut și nu a mai contactat-o de atunci. ”A renunțat la slujbă de două ori și probabil că s-a simțit mizerabil din cauza acestui eșec”. Femeia s-a dus la locuința lui, a cotrobăit prin casă fără să găsească nimic, niciun indiciu, iar apoi a așteptat în mașină, în fața casei, zile întregi ca să nu îl rateze când se întoarce. Nu s-a mai întors niciodată.
Ea spune că poliția nu a fost de ajutor. I-au spus că s-ar putea implica în căutări doar dacă ar fi vorba despre o suspiciune de sinucidere. Nelăsând în urmă nimic, niciun bilet, nu a fost cazul.
”Înțeleg că există hărțuitori, iar informațiile pot fi folosite în mod ticălos. Deci, felul în care arată legea ar putea fi necesar. Dar criminalii, hărțuitorii și părinții care nu își pot căuta propriii copii, toți sunt tratați în același mod în numele protecției? Ce este asta? Cu legea actuală, fără mulți bani, tot ce pot face este să verific dacă fiul meu nu a devenit cadavru, e singurul lucru care mi-a rămas”.
Cei dispăruți
Pentru jouhatsu înșiși, sentimentele de tristețe și regret persistă multă vreme după ce decid să își lasă toată viața în urmă.
”În mod constant am sentimentul că am greșit ceva”, spune Sugimoto, omul de afaceri care și-a lăsat soția și copiii în orășelul natal. ”Nu i-am văzut pe copiii mei de un an. Le-am spus că plec într-o călătorie de afaceri.” Singurul său regret, spune el, a fost că a trebuit să-i părăsească.
Sugimoto se află în prezent într-o casă secretă dintr-un cartier rezidențial din Tokyo. Compania de ”deplasări nocturne” care îl găzduiește este condusă de o femeie numită Saita, care, de asemenea, se prezintă doar cu numele de familie, pentru a-și păstra anonimatul. A fost ea însăși jouhatsu, dispărută de acum 17 ani. S-a ”evaporat” încercând să scape de o relație în care era abuzată fizic și spune că ”într-un fel, sunt o jouhatsu încă, chiar și acum.”
”Am diverse tipuri de clienți”, continuă ea. ”Există oameni care fug de acte grave de violență domestică sau din egoism, din pur interes personal. Nu judec. Nu spun niciodată «Cazul tău nu este suficient de grav.» Fiecare dintre noi are luptele și frământările lui.”
Compania ei l-a ajutat pe Sugimoto să se lupte cu demonii lui cu armele pe care le credea potrivite. Dar, deși a reușit să se ”evapore”, asta nu înseamnă că urmele vechii lui vieți nu trăiesc cu el, încă. ”Numai băiatul meu cel mare știe adevărul. Are 13 ani ”, spune el. ”Cuvintele pe care nu le pot uita sunt: «Ceea ce a decis tata este viața lui și nu am eu cum să o schimb». Pare mai matur decât mine, nu-i așa? ”, încheie Sugimoto, căzut pe gânduri.









