În 2020 bătrânii au avut nevoie mai mult ca niciodată de consiliere, suport financiar și emoțional

,
Autor:    -  
woman, indoors, people
Fotografie de sabinevanerp pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute
Serviciul social Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică gratuită și confidențială dedicată vârstnicilor din România, a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de solicitări si apelanți unici, de la înființarea ei, în urmă cu cinci ani. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, anul trecut au avut loc 16.673 de convorbiri telefonice cu 3.424 de seniori care au beneficiat de consiliere, îndrumare, informare și, nu în ultimul rând, sprijin material sau emoțional.
  • Numărul de vârstnici care au solictat sprijin la Telefonul Vârstnicului în 2020, aproape triplu față de anul precedent.
  • Solicitarea de informații și de ajutor financiar, principalele motive pentru care vârstnicii au apelat linia telefonică de sprjin.
934303ba 8d1e 4bfb 8d63 947c1d05edff

infografic Telefonul Vârstnicului

La Telefonul Vârstnicului, seniorii au găsit și în 2020, soluții la problemele existențiale cu care s-au confruntat. Pe primul loc în topul nevoilor exprimate de vârstnici anul trecut, s-a aflat nevoia de informații utile care nu sunt tuturor sunt accesibile, fie din cauza izolării, fie din lipsa abilităților de a utiliza noile tehnologii de comunicare. 1078 de seniori au solicitat informații și contacte relevante pentru situațiile individuale, oferite de echipa specializată de asistenți sociali a liniei telefonice.

Creșterea ratei sărăciei în rândul vârstnicilor, mai ales în contextul pandemiei, a dus și la creșterea numărului celor care au apelat pentru sprijin financiar și material. În anul 2020, au fost înregistrate 1.066 de astfel de solicitări din partea vârstnicilor. Echipa Telefonul Vârstnicului a îndrumat cazurile acestora către servicii de asistență socială din comunitate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri, pentru a primi din partea lor un ajutor particularizat și constant. Împreună cu parteneri și sponsori, Fundația a soluționat o parte dintre aceste solicitări venind în sprijinul seniorilor ce se confruntă cu condiții precare de viață.

37a630ce F0bf 4421 81a8 94450baf3f0c (1)

infografic Telefonul Vârstnicului

Pe locul trei în topul necesităților vârstnicilor, s-a aflat în 2020 nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu. Pentru 668 dintre apelanți, echipa a furnizat informații despre serviciile de asistență medicală ori supraveghere specializată disponibile, dar și referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare.

Din cauza izolării sociale impuse de noile condiții socio-sanitare, sentimentele de singurătate, anxietate sau depresie, trăite de un număr mare de vârstnici, s-au adâncit. Acesta a reprezentat unul dintre motivele pentru care seniorii au apelat linia telefonică în căutarea de sprijin emoțional. Ca soluție la această nevoie, Telefonul Vârstnicului prin asistenții sociali și voluntari psihologi, a oferit consiliere psihologică și sprijin emoțional celor care sunt înscriși în serviciul de reapelare săptămânală, ori a redirecționat vârstnicii către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea apelanților.

0681c61e 5332 44be A788 E85fae074c9d

infografic Telefonul Vârstnicului

Sentimentul de inutilitate îi copleșește pe mulți dintre vârstnicii care, odată cu ieșirea la pensie, părăsesc scena socială. Pentru aceia care își exprimă nevoia de a fi activi și de participare socială, Telefonul Vârstnicului propune acțiuni de voluntariat în comunitate și participarea la activitățile organizate în cluburile de seniori. Pentru 95 de vârstnici, relaționarea și socializarea este în continuare posibilă datorită faptului că programe precum Centrul Comunitar GenerațiiCentrul pentru seniori al Municipiului BucureștiAsociația Niciodată Singur și-au adaptat activitățile în mediul on-line.

Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică gratuită și confidențială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel național. Seniorii primesc informații punctuale, practice și actualizate și găsesc soluții la probelemele diverse cu care se confruntă. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00. În luna decembrie, 352 de vârstnici au sunat la Telefonul Vârstnicului, înregistrându-se 1.578 de convorbiri.

Telefonul Vârstnicului este un proiect social finanțat de Fundația Vodafone România, C.N.Loteria Română și S.C. Johnson Wax.

 


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!