Închide

În 3 luni, defrișările din jungla amazoniană au înghițit o pădure de 4 ori cât Bucureştiul

Avatar
Greenpeace 1000 667 80

foto: climateaction.org

Timp de citire: < 1 minut

Porțiunea de pădure amazoniană afectată de defrișări în primele trei luni ale anului 2022 a fost cea mai mare înregistrată vreodată, potrivit unui nou raport al Institutului Național de Cercetări Spațiale (INPE) din Brazilia.

Potrivit raportului INPE citat de CNN și SpotMedia, 941,34 kilometri pătrați de pădure au fost defrișați între ianuarie și martie anul acesta.

Aceasta este cea mai mare cantitate înregistrată de când institutul a început să monitorizeze ratele de despădurire în 2016.

Suprafața defrișată este aproape de mărimea orașului Dallas din Texas (cam de 4 ori cât Bucureştiul, care are vreo 230 kmp).

Cercetătorii au observat o creștere de 64% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost defrișați 573,29 kilometri pătrați.

Distrugerea celei mai mari păduri tropicale din lume a crescut de când președintele Jair Bolsonaro a preluat funcția în 2019 și a slăbit protecția mediului, argumentând că aceasta împiedică dezvoltarea economică a țării.

Unii oameni de știință prezic că defrișările vor continua să crească înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia din octombrie, așa cum s-a întâmplat și în trecut.

De obicei, aplicarea legislației de mediu slăbește în anii electorali, iar infractorii s-ar putea grăbi să defrișeze înainte de preluarea mandatului de către un nou guvern.

scroll to top