În luna mai, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 18,5%
În luna mai 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 18,5%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 20,2%, conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut atât ca serie brută cu 5,3% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,2%. În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de aceeași perioadă din 2019 atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,1%, respectiv cu 0,6%.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2020, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 18,5% datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+29,5%), vânzările de produse nealimentare (+28,2%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,3%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2020, comparativ cu luna mai 2019 a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,3% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-22,2%) şi la vânzările de produse nealimentare (-5,2%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 5,2%.









