În tinerețe, tricota pulovere de câini și cânta la saxofon în pădure, să nu deranjeze vecinii
Acum, Sarah Gilbert ar putea deveni omul de știință care ar putea întoarce soarta lumii. Face parte dintr-o echipă de doar șase cercetători principali care au dezvoltat formula vaccinului AstraZeneca&Oxford, în laboratoarele prestigioasei universități britanice. Mamă de tripleți, copiii ei au participat la testele de faza a treia ale vaccinului.
Nucleul principal al eforturilor de cercetare de la Universitarea Oxford pentru a produce un vaccin împotriva SARS-CoV-2 îl reprezintă o mână de oameni de știință, nu mai mult de șase persoane, care au reușit să adune laolaltă deceniile lor de experiență în cercetare pentru a proiecta, a dezvolta, a fabrica și a testa un vaccin, într-un proiect desfășurat la o viteză fără precedent în istoria științei medicale, potrivit unui portret creionat de publicația britanică The Guardian.
Profesoara Sarah Gilbert, liderul proiectului de la Oxford, s-a născut la Kettering, un orășel din East Midlands, celebru mai degrabă pentru industria sa de pielărie și încălțăminte.
Ca studentă, colegii săi își amintesc că lui Sarah îi plăcea să tricoteze pulovere pentru câini și era o saxofonistă amatoare destul de pricepută, însă trebuia să-și ia instrumentul și să cânte în pădure, după ce câțiva vecini ursuzi au reclamat-o că îi deranja.
După ce și-a terminat doctoratul, a obținut un loc de muncă la un centru de cercetare a fabricării berii, înainte de a trece la munca de cercetare în domeniul sanitar. Nu intenționase niciodată să fie specialistă în vaccinuri.
În laboratoarele de cercetare ale universității a ajuns în 1994 pentru a lucra în echipa reputatului profesor irlandez Adrian Hill, care studia, la acea vreme, parazitul care provoacă malaria. Curând a început să lucreze la vaccinuri experimentale, inclusiv unul bazat pe imunitatea oferită de celulele T în lupta împotriva malariei și altul ”vaccin universal” anti-gripal.
În calitate de cercetător la Oxford, ea și-a câștigat un mare renume, pe care unii i-o atribuiseră, măcar parțial, faptului că era mamă de tripleți. A fost atât de dedicată muncii din laborator, încât soțul ei a renunțat la slujbă pentru a sta acasă cu copiii.
”Când ai tripleți, nu mai poate fi nimic pe lângă ei în viața ta, pentru că doar pentru ei ai timp, deci asta e tot ce faci”,
spune Sarah Gilbert, pentru Daily Telegraph.
”Când erau mici, mi-am șters din program tot ce nu era esențial. Adică, exact la fel ca anul acesta, în anul pandemiei. Scoți afară tot ce nu este esențial și faci doar ceea ce trebuie: lucrezi, mănânci, dormi și lucrezi din nou. Până la urmă, este o perioadă de timp relativ scurtă din viața mea. Și asta va trece.”
Proiectul pentru vaccinul anti-COVID-19 pe care l-a coordonat se bazează pe cercetarea inițiată de Hill și Gilbert pe vaccinuri împotriva unui adenovirus care provoacă răceli comune la cimpanzei.
Hill, un vaccinolog irlandez descris de Lancet ca având un ”calm de oțel”, a participat mai întâi la studii clinice pentru un vaccin anti-Ebola, bazat pe virusul cimpanzeului în timpul epidemiei din 2014, din Africa de Vest. El și Gilbert au brevetat tehnologia și, în 2016, au fondat împreună Vaccitech, o companie spin-off a Universității din Oxford, pentru a valorifica cercetările. Virusul răcelii cimpanzeilor, ChAdOx, a devenit arma lor preferată împotriva a ceea ce Organizația Mondială a Sănătății a numit ”Boala X” – un viitor patogen ipotetic cu potențial epidemic sau pandemic.
Înainte de SARS-CoV-2, a fost MERS-CoV, un coronavirus înrudit, apărut în urmă cu aproape un deceniu în Arabia Saudită. Provoca Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu sau MERS (Middle East Respiratory Syndrome), o boală mult mai mortală, dar mai puțin transmisibilă decât COVID-19. Bazându-se pe cercetările lui Hill, Gilbert și un alt membru al echipei, Teresa Lambe, au dezvoltat un vaccin experimental împotriva MERS-CoV. Pe măsură ce acesta a intrat în testele pe subiecți umani în Arabia Saudită, în decembrie anul trecut, SARS-CoV-2 începuse să scoată capul în lume.
Povestea unui vaccin
Echipa de la Oxford a început să lucreze la vaccinul anti-COVID în dimineața zilei de sâmbătă, 11 ianuarie 2020, la doar câteva ore după ce oamenii de știință din China au publicat prima secvență genetică a virusului. Vaccinul a fost conceput în mare măsură în acel weekend de Gilbert, Lambe și ceilalți membri ai echipei. Nu era clar cât de repede se va răspândi virusul, dar Gilbert a văzut-o ca pe o oportunitate de a încerca o dezvoltare rapidă a unui vaccin împotriva unei noi amenințări virale, necunoscute până atunci.
În doar câteva săptămâni, Oxford a avut vaccin utilizabil pentru teste de laborator. Gilbert a dat imediat comandă pentru câteva doze la unitatea de producție a universității, pentru a putea începe testările. Imediat, testele de biosecuritate, de faza 1, puteau începe.
A venit rândul lui Sandy Douglas, care s-a alăturat Universității Oxford ca student la medicină în 2004, fiind prezent în echipe de cercetare pentru vaccinuri din 2007.
El le spunea tuturor, de ceva timp, că epidemia ar putea fi cel puțin la fel de teribilă ca gripa din 1918, dar a simțit că o parte din comunitatea științifică reacționase cu prea multă lejeritate la evenimentele despre care veneau vești din China. Echipa sa a conceput o modalitate de a produce vaccinul la scară industrială și a adunat un consorțiu de producători, condus de gigantul britanico-suedez AstraZeneca, pentru a-l produce în Marea Britanie, Olanda, India și China. Până în martie, facilitățile de producție se pregăteau să facă zeci de milioane de doze, înainte ca cineva să știe dacă vaccinul funcționează.
La începutul lunii aprilie, Oxford avea suficient vaccin pentru a lansa studii clinice.
Andrew Pollard, șeful echipelor de cercetare în vaccinologie de la Oxford, care și-a petrecut ultimii 20 de ani conducând studii clinice, le-a pregătit și le-a supravegheat și pe cele destinate vaccinului anti-COVID. Echipa sa a lucrat cu medici la 19 centre de testare din Marea Britanie și câte șase în Brazilia și Africa de Sud pentru a duce la capăt studiile. Primele inoculări au început chiar din luna aprilie.
Șapte luni mai târziu, oamenii de știință au putut anunța cu mândrie că vaccinul lor funcționează.
Compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca a transmis la final de noiembrie că datele interimare ale studiilor clinice arătau că vaccinul său contra noului coronavirus, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, ar putea avea o eficiență de circa 90% în cazul uneia dintre dozările testate, fără să prezinte efecte secundare serioase.
Vaccinul a avut eficacitatea de 90% când a fost administrată o jumătate de doză la prima inoculare, urmată, la distanță de o lună, de o doză întreagă, potrivit datelor din testele de fază finală efectuate în Marea Britanie și Brazilia.
O altă variantă testată a fost cea de administrare a două doze complete la o lună distanță, aceasta având o eficacitate de 62%. Analiza combinată a celor două variante de dozare a generat o eficacitate medie de 70%. Ambele rezultate obținute sunt relevante statistic, a precizat compania.
Vaccinul ”Oxford” ar putea deveni ”vaccinul lumii întregi”. Având în vedere că partenerul universității, AstraZeneca, a anunțat că îl va produce fără scop lucrativ până la încheierea pandemiei, acesta ar putea costa abia 3-4 euro pe doză.
De asemenea, prin comparație, vaccinul Pfizer trebuie păstrat la -70 de grade Celsius, în timp ce cele dezvoltate de Oxford și Moderna pot fi păstrate în condiții frigorifice uzuale, fiind, prin aceasta, mult mai ușor de distribuit.
O temă principală de dezbatere privește cât de mult timp se va dovedi eficientă imunitatea oferită de vaccin. Experții se îndoiesc că SARS-CoV-2 va fi eradicat definitiv, scopul fiind transformarea acestui virus într-unul similar celorlalte virusuri respiratorii sezoniere, care nu produc deces, iar ratele de spitalizare sunt foarte reduse. De asemenea, părerea cercetătorilor este că, pentru a se întâmpla acest lucru, ar putea fi necesar ca oamenii să se vaccineze anual.









