Incendiu la secția ATI a Spitalului Piatra-Neamț: 10 morți, 7 pacienți în stare critică
Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. Pacienții internați pe secție erau bolnavi cu Covid-19.
Zece pacienți au murit, iar alte șapte persoane, inclusiv medicul de gardă, sunt în stare critică. Șase răniți au fost transferați la Iași, în timp ce medicul – care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, după ce a încercat să salveze pacienți – a fost adus la București, va fi transferat la un spital din Belgia, scrie HotNews.ro.
UPDATE
Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiul care a izbucnit la unitatea sanitară sâmbătă, în urma căruia a suferit arsuri grave, este transferat, duminică, la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti, scrie AGERPRES.
“Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a susținut ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, întrebat dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde 10 pacienți cu COVID au murit, iar alte 7 persoane, între care un medic, au fost rănite într-un incendiu care a mistuit secția ATI.
Tătaru a mai spus, întrebat dacă exista autorizaţie ISU în secţia ATI unde a avut loc incendiul, că rămâne de văzut cum s-a făcut evaluarea atunci când a fost transferată activitatea secției de la etajul 3 la etajul 2:
“Este o evaluare în acest moment pe care o face atât ISU, cât şi Parchetul General. Nu este vorba dacă au autorizaţie sau nu. Aceasta o decide ISU. Având în vedere că avea o structură mai veche din Terapia de la 2 la 3, rămâne de văzut evaluarea care s-a făcut atunci când s-a făcut de la 2 la 3 şi astăzi când s-a decis trecerea de la etajul 3 la etajul 2, dacă a fost evaluat atât spaţiul, cât şi dotarea”.
Pompierii au ajuns la Spitalul Județean din Piatra Neamț în aproximativ 5 minute de la anunțarea incendiului, susține secretarul de stat Raed Arafat. La rândul său, șeful IGSU, Dan Iamandi, spune că au intervenit aproximativ 150 de persoane, cu 35 de mașini, iar operațiunea de stingere a durat circa 25 de minute.
Filmul intervenției, prezentat de Raed Arafat, AICI.
Premierul Ludovic Orban a spus că nu pot fi făcute speculații privind cauzele incendiului și că trebuie așteptat rezultatul anchetelor, dar că din declarațiile managerului spitalului reiese că acolo erau prevăzute lucări la instalații, cu argumentul de a crește numărul de paturi la terapie intensivă.
Declarațiile lui Orban: https://www.facebook.com/703a1f5d-9661-4f27-a77c-5a107a109582
Orban a făcut aceste declarații sâmbătă noapte, la finalul ședinței de la Ministerul de Interne, unde a fost convocată o celulă de criză în urma incendiului.