Inflația scade în ianuarie, dar alimentele se tot scumpesc. Zahărul și untul, în topul scumpirilor


Autor:    -  
bake, butter, flour
Fotografie de markusspiske pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,1% în ianuarie 2023, de la 16,4% în decembrie 2022, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,47%, cele nealimentare cu 11,88%, iar serviciile cu 10,27%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Principalul factor de temperare a inflației este ieftinirea facturilor la electricitate cu 15,8%. Scăderea inflației nu înseamnă și ieftiniri la raft, cu atât mai mult cu cât alimentele au continuat să se scumpească în ritm accelerat.

Preţurile de consum în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 au crescut cu 0,3% pe fondul ieftinirii mărfurilor nealimentare cu aproape 1% şi al scumpirii celor alimentare cu 1,5% şi serviciilor cu 1,82%, arată datele INS.

Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022 este 15,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2022 – ianuarie 2023) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2021 – ianuarie 2022) este 14,3%.

Banca Naţională a României se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.

În ianuarie, s-au scumpit cel mai mult biletele de avion (+14,6%), serviciile poștale (+7,5%), apa și canalizarea (+6,9%), fructele proaspete (+4,9%), legumele și conservele din legume (+3%) și băuturile alcoolice (+3,2%). Pe lângă curentul electric, deja menționat, s-au ieftinit doar citricele (-0,6%) și uleiurile comestibile (-0,8%).

Un alt amănunt interesant este că prețurile carburanților au crescut cu doar 0,8% în ianuarie, în pofida eliminării de la începutul anului a subvenției de 0,5 lei/litru.

Alimentele de bază, în topul scumpirilor

Datele INS mai arată că unele dintre alimentele de bază au fost și cele care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri, în dinamică anuală:

  • zahărul: +63,3%,
  • untul: +47%,
  • brânza: +34,5%;
  • uleiul (+34,4%);
  • laptele: 33%;
  • cartofii (+34%).

Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!