Închide

Inovație | O pastilă-minune ar putea substitui cu succes efectele sportului asupra sănătății

Avatar
pill, heal, medicine

Fotografie de Freedoom pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

O echipă de cercetători de la Universitatea Națională Australiană (ANU) a găsit o posibilitate de a crea o pilulă ce ar putea elibera în corp aceleași efecte pe care le au exercițiile fizice.

Aceasta va reproduce efectele exercițiilor fizice, fără ca acestea să fi fost făcute, relatează Spotmedia, care citează un raport realizat de Clinical & Experimental Ophthalmology și preluat de Sci Tech Daily.

Totul pornește de la faptul că oamenii de știință au identificat un semnal molecular care este trimis în creier și ochi imediat după efectuarea exercițiilor fizice. Astfel de semnale călătoresc prin intermediul particulelor lipide la sistemul nervos central.

Folosindu-se de aceste particule, cercetătorii speră să creeze o pastilă care să fie administrată precum o vitamină.

„În esență, noi prescriem mesajul molecular al exercițiilor fizice pentru cei care nu sunt capabili din punct de vedere fizic să facă asta”, a explicat Riccardo Natoli, director Clear Vision Research la ANU și unul dintre autorii studiului.

Echipa dorea, de fapt, să descopere mai multe despre efectele exercițiilor fizice asupra retinei. Deși știau că sportul ajută inclusiv la menținerea sănătății ochilor, aceștia nu înțelegeau pe deplin impactul.

„Am descoperit că beneficiile exercițiilor fizice depășesc ceea ce este cunoscut în mod tradițional. Cu toate acestea, impactul acestora a fost foarte puțin studiat în cazul retinei, în ciuda faptului că retina este o extensie a creierului”, a declarat și Joshua Chu-Tan, un alt autor al studiului.

Crearea unei pastile cu aceleași efect pe care sportul l-ar avea asupra organismului ar îmbunătăți considerabil starea de sănătate a celor care suferă de afecțiuni neurologice sau a persoanelor care nu dispun de mobilitate pentru a face exerciții fizice.

„A fost sugerat faptul că prescrierea exercițiilor fizice pentru pacienții care suferă de boli neurodegenerative precum Alzheimer sau Parkinson poate îmbunătăți și încetini progresia bolii”, a adăugat Chu-Tan.

scroll to top