#InvestimînRomânia: Producător român de pavaje inaugurează o fabrică de 20 de milioane de euro la Arad

,
Autor:    -  
Elis Pavaje
Foto: Elis Pavaje

Timp de citire: 3 minute

Elis Pavaje, companie specializată în prefabricate mici din beton din România anunță lansări de produse și investiții semnificative pentru anul 2023. De asemenea, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 21% în 2022. 

Sub hashtag-ul #InvestimînRomânia, redacția afaceri.news continuă seria de materiale care prezintă idei autohtone de afaceri, antreprenori curajoși și afaceri românești din toate ramurile economice și din toate regiunile țării.

Elis Pavaje a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 380,7 milioane lei, însemnând o creștere de peste 21% față de anul precedent. Cea mai mare creștere față de anul precedent a fost obținută prin rețeaua de companii de montaj colaboratoare, respectiv de peste 40%, ca urmare a necesității crescute în piață de servicii specializate.

Departamentul de antrepriză al companiei a contribuit de asemenea semnificativ la această creștere, generând aproximativ 25% din cifra de afaceri înregistrată în 2022.

Departamentul de antrepriză generală coordonează echipe complete de montaj, ingineri constructori, ingineri topografi cu experiența in domeniile menționate și beneficiază de utilaje de ultimă generație, precum și de colaborări în regim de subcontractare cu profesioniști din domenii conexe.

Între cele mai importante lucrări din ultimul an, câștigate sau realizate, conform retail.ro, ar fi de menționat: reabilitarea infrastructurii rețelei de transport public urban din Municipiul Alba Iulia, reasfaltarea DN1 între Alba Iulia si Aiud, modernizarea drumului județean DJ107I „Transalpina de Apuseni”, care străbate o zonă până acum inaccesibilă și va lega Munții Apuseni de autostradă, la Aiud.

Cea mai importantă investiție a anului

Una dintre cele mai importante noutăți pentru 2023 este deschiderea celui mai mare showroom de pavaje și alte produse din beton vibropresat, situat chiar în incinta noii fabrici a companiei, din Arad.

Acest showroom de cca 6000 mp va fi dedicat profesioniștilor din domeniu, clienților și partenerilor, oferind o gamă largă de produse și soluții pentru amenajarea spațiilor exterioare. Investiția în noua fabrică de la Arad se ridică la un total de 20 milioane de euro iar platformele noii fabrici se întind pe o suprafață de 110.000 metri pătrați, capacitatea tehnologică a liniei de producţie de 7.000 de metri pătraţi de pavele/zi.

Anul 2023 înseamnă de asemenea investiții în dezvoltare de noi produse. Un produs realizat în urma cercetării pieței este un format nou de pavele, –dimensiuni 40x10x6 cm, disponibil cu finisaj premium, Umbra D10 sau cu suprafața beton standard, Dreptunghi D10. Acest format este inspirat din tendințele actuale de amenajare din occident, cu linii simple si drepte.

De asemenea, au fost lansate noi produse in gamele de rigole, elemente de canalizare. Alte produse noi sunt plăcile de piatră andezit, cu grosimi disponibile între 2 și 10 cm și lungimi și lățimi variabile. Aceste plăci cu nuanțe de la gri spre verde, conferă locațiilor amenajate o deosebită eleganță, asigurând în același timp durabilitatea imbatabilă a pietrei naturale.

Investițiile planificate pentru 2023, bugetate la o valoare de 25 milioane de lei, includ înlocuirea echipamentelor, modernizarea flotei auto, digitalizarea proceselor și oferirea de training personalizat pentru angajați, pentru a îmbunătăți performanța și calitatea produselor.

Cine este Elis Pavaje?

Elis Pavaje este o companie privată 100% românească și o afacere de familie fondată în 1991 în Petrești, jud. Alba, de Elisiu Goța. Compania comercializează prefabricate din beton vibropresat precum dale, pavele, borduri, rigole, elemente pentru gradină și oferă servicii profesionale precum consultanță, proiectare și execuție pentru proiecte de infrastructură, proiecte industriale sau comerciale. Compania, liderul pietei din Romania, are peste 200 de parteneri în întreaga țară . Elis Pavaje deține 5 unități de producție la Petrești și Vințu de Jos (județul Alba), Stoenești (Prahova), Secuienii Noi (Neamț) și acum Arad (jud. Arad).

***

Proiectul #InvestimînRomânia se dorește unul de natură să încurajeze investițiile în România, menținerea capitalului în țară, păstrarea locurilor de muncă la noi acasă și dezvoltarea regională de durată.

#investimînromânia Logo Bt Afaceri.news

Dacă proiectul vostru se încadrează obiectivelor enunțate mai sus, suntem deschiși să popularizăm orice companie mare sau mică, IMM sau antreprenor din orice domeniu economic. Trimiteți datele sumare despre proiect pe adresa info@afaceri.news și vă vom contacta cu celeritate.

Avem încredere în România, #InvestimÎnRomânia!


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!