Ioan Stanomir: Republica Islamică Iran sau despre un inamic al umanităţii

Autor: Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional, pentru contributors.ro

Departe de fi un război ivit dintr-o conspiraţie tenebroasă, conflictul cu Republica Islamică Iran este consecinţa, dramatică, a   erorilor strategice întinse pe decenii. Timpul câştigat prin acorduri niciodată onorate a premis Iranului teocratic să atingă gradul de sofisticare şi de  agresivitate de acum.

Căci Iranul cu care se confruntă Statele Unite şi Israel,  ca şi naţiunile arabe din Golf, este clădit pe temelia unor ambiţii şi  alianţe.  Vocaţia îranului teocratic a fost, încă de la fondarea sa, aceea de a fi un regim revoluţionar, la nivel regional , dar şi global:  naşterea unei intregi reţele  de mişcări teroriste este efectul unei planificări minuţioase.  În acelaşi timp, Iranul  s-a alăturat unei coaliţii de state al cărei unic scop este contestarea hegemoniei americane. “Axa răului”, cea care adună laolaltă Rusia, China comunistă şi Coreea de nord, nu este  himera unei imaginaţii  conspiraţioniste , ci o realitate geopolitică  a vremurilor noastre.

Iată de ce , în grade diferite, Rusia  şi China sunt aliatele, deloc discrete, ale regimului criminal şi terorist de la Teheran: politica lor este unitară şi se raportează la lumea noastră ca la un singur teatru de operaţiuni militar şi economic. Dronele şi rachetele cu care Iranul atacă sunt parte din acest efort de înarmare  al unei coaliţii revizioniste.

Iar dinamica reacţiei regimului de la Teheran se subordonează unei  tactici a intimidării  globale. Şantajul înseamnă, pe de o parte, premeditarea creşterii preţului global la hidrocarburi. Şantajul implică, pe de altă parte, atacurile deliberate ce vizează infrastructura statelor din Golf: ţinta strategiei iraniene este lichidarea capitalului simbolic de onorabilitate economică al acestor naţiuni.

Ceea ce Iranul teocratic ambiţionează este crearea haosului care să  conducă la paralizie şi la capitulare. Pentru Iran definiţia victoriei înseamnă  păstrarea  posibilităţii regimului de a se reface în viitor. Un final incert al războiului de acum  nu ar fi decât preludiul altuia, încă  şi mai devastator.

Un Iran teocratic care at trece de sfârşitul luptelor cu  structura sa internă şi internaţională încă viabilă şi eficientă ar fi un pericol mortal pentru cei care i se opun. Suprapunerea dintre   programul balistic şi cel nuclear este simbolică. Focoasele atomice ar viza Israel,Europa şi Statele Unite.

Perspectiva unui Iran nuclear, capabil să exercite un control asupra fluxului energetic prin strâmtoarea Ormuz, iată ceea ce nu putem  accepta, în momentul în care   privim istoria în mişcare din jurul nostru. Iranul teocratic este una dintre acele ameninţări care necesită, spre a fi eliminată, hotărâre, răbdare şi curaj.

În acest tablou al ameninţării iraniene, redarea strâmtorii Ormuz traficului internaţional este un imperativ strategic. Comunitatea de naţiuni nu poate admite ca un regim  agresiv şi criminal să  îşi aproprieze o cale de navigaţie.  A recunoaşte acest drept este  o cale spre capitulare.

După cum deblocarea efectivă a strâmtorii nu poate fi separată de problematica eliminării, pe termen  mediu sau lung, a regimului  teocratic. Obiectivul acestei campanii nu poate fi decât unul: prăbuşirea ordinii de la Teheran. În absenţa dispariţiei  teocraţiei, Iranul va reprezenta o ameninţare  constantă.

Între deblocarea strâmtorii şi începutul sfârşitului acestui regim relaţia este una limpede. Un Iran lipsit de instrumentele sale de şantaj este un Iran teocratic slăbit. În absenţa unui atac terestru de anvergură, subminarea pe această cale a Iranului este una dintre căile de urmat.  Iranul nu este invulnerabil, iată ceea ce merită să ne reamintim.

Acest stat criminal şi terorist, vinovat de masacrarea propriilor cetăţeni şi  motivat de  imperialismul mesianic, este, asemeni Germaniei naziste sau Uniunii Sovietice, un inamic al lumii   noastre. Iranul este parte din axa care vizează schimbarea ordinii globale. Înfruntarea acestui regim este o necesitate strategică: laşitatea  este primul pas în direcţia unei  catastrofe.