Județul Galați, lovit din toate părțile: Covid-19 + pestă porcină = dezastru
La finalul săptămânii trecute, a fost anunțată izbucnirea unui focar de coronavirus la Centrul Medico-Social Pechea, unitate aflată sub autoritatea Primăriei Galați. De parcă nu ar fi fost de ajuns, din cauza a două focare de pestă porcină africană, județul Galați a rămas și fără jumătate din efectivul de porcine.
21 de persoane din cele 83 internate la Centrul Medico-Social Pechea au fost confirmate pozitiv cu Covid-19. După primele investigații se pare că pacientul 0 de aici ar fi unul din cei 54 de angajați. Situația este complicată pentru că angajatul respectiv făcea naveta la Galați cu maxi-taxi, iar riscul contaminării comunitare este unul ridicat, notează publicația locală Express de Dunăre.
Direcția de Sănătate Publică Galați a hotărât carantinarea unității pentru 14 zile.
Tot în Galați, aproape 16.000 de animale au fost sacrificate după ce au fost descoperite focare de pestă porcină africană în două ferme din Liești și Pechea, lăsând astfel județul cu mai puțin de jumătate din efectivul total de porcine. După sacrificare, focarele au fost declarate închise. Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare caută în acest moment sursele de infectare. Din primele informații, citate de publicația Agrointel, se pare că virusul a apărut în depozitele de cereale, fiind dus acolo de mistreți. Din fericire, pesta nu a ajuns și la gospodăriile țărănești din zonă.
Toate produsele de carne care provin de la fermele afectate au fost retrase de pe piață. Cele două ferme au fost introduse în carantină, iar proprietarii urmează să fie despăgubiți.
”În ultimele două săptămâni au apărut aceste focare de pestă porcină. Au fost sacrificați toți porcii de la fermele din Liești și Pechea. S-au luat toate măsurile obișnuite, proprietarii fermelor vor fi despăgubiți”, a declarat prefectul județului Galați, Gabriel Avramescu, pentru Agrointel.
Anterior acestui caz, în județul Galați existau șapte ferme de porci care dețineau în total 27.000 de animale.