Kasparov despre Alaska: Capitularea lui Trump – ”expresia extremă a eșecurilor predecesorilor săi”
Garry Kasparov, unul dintre cei mai celebri și acizi opozanți ai liderului de la Kremlin, consideră că eșecul summit-ului de vineri din Alaska, în urma căruia nu s-a ajuns la armistițiul promis de președintele american Donald Trump, nu i se poate imputa doar lui, ci și predecesorilor săi din ultimele câteva zeci de ani. Într-o analiză publicată pe site-ul The Next Move, el trece în revistă greșelile comise în trecut de aceștia și prezintă indicii potrivit cărora societățile occidentale nu reușesc să înțeleagă felul în care funcționează Rusia și sistemul său de putere.
”Capitularea lui Trump în fața lui Putin în privința Ucrainei nu este decât cea mai extremă expresie a eșecurilor predecesorilor săi”,
își începe Kasparov analiza citată, după care evocă un celebru alt moment în care președintele SUA a ales să își lingușească omologul rus, într-o manieră șocantă și absurdă.
În urmă cu aproape un sfert de secol, la finalul unui summit SUA-Rusia, președintele George W. Bush a oferit ceea ce avea să se dovedească a fi o teribilă și greșită ”citire” a lui Vladimir Putin:
”L-am privit în ochi. L-am găsit foarte direct și de încredere – am reușit să-i simt sufletul.”
”În 2025, americanii nu trebuie să privească adânc în sufletul cuiva pentru a înțelege ce reprezintă Putin și Rusia. Caracterele chirilice CCCP – URSS, inscripționate pe puloverul ministrului de externe Serghei Lavrov în timp ce acesta intra într-un hotel din Anchorage, vorbesc de la sine”,
remarcă Garry Kasparov.
”Este ușor să privești fiasco-ul din Alaska și să îl pui doar în cârca lui Donald Trump. Există cu siguranță multe aspecte ale summit-ului care poartă amprenta lui Trump, inclusiv decizia de a găzdui un lider rus revanșard într-o fostă colonie rusă.
Apoi, este acest amestec corupt al finanțatorilor ruși cu prieteni de afaceri ai lui Trump, transformați în consilieri prezidențiali, precum Steve Witkoff.
Apoi, laudele puternice ale președintelui la adresa lui Vladimir Putin (lui Trump îi place să flateze liderii străini, cu excepția cazului în care acel lider este președintele ales democratic al Ucrainei).
Apoi, bolboroseala despre resentimentele politice interne ale lui Trump.
Apoi, cuvintele «URMĂRIM PĂCEA» scrise cu majuscule pe panourile oficiale, în timp ce forțele rusești continuă să ucidă ucraineni în casele și școlile lor, un slogan într-atât de obraznică și dezonorantă, încât doar cineva ca Trump ar putea să-și țină o mină serioasă în fața lui”,
descrie autorul scena summit-ului de vineri, din Alaska.
Totuși, ar fi o greșeală să îl criticăm doar pe Trump pentru situația în care se află relația Occidentului cu Rusia, susține Kasparov.
”Trump reprezintă identitatea Americii. Este periculos și este brutal. Dar nu este o aberație a istorie. Trump este pur și simplu cea mai extremă expresie a eșecurilor predecesorilor săi. Fiecare președinte, de la Bill Clinton la Joe Biden, l-a răsfățat pe Putin cu fastul și ceremonia întâlnirilor oficiale, chiar dacă niciunul dintre acești președinți nu ar fi ales Alaska – piesa centrală a ceea ce a fost odată «Russkaya Amerika» – ca loc de desfășurare al întâlnirilor.
Niciun președinte american nu ar fi trebuit să se întâlnească cu Putin după ce trupele rusești au atacat Georgia în 2008 și cu siguranță nu după ce Rusia a invadat Crimeea și estul Ucrainei în 2014.
Grandoarea teatrală a unei întâlniri oficiale, chiar și o banală strângere de mână, cu un comandant-șef al SUA este neprețuită pentru ticăloși. Le permite autocraților să spună publicului intern și internațional: «Sunt legitim».
Poate că Trump chiar și-a dorit un acord la Anchorage. Dar Putin nu avea nevoie de vreunul.
Nenumăratele fotografii alături de rânjetul satisfăcut al unui președinte american, plus promisiunea unei noi runde de discuții inutile («data viitoare la Moscova», dacă invitația lui Putin este acceptată) îi erau suficiente vechiului agent KGB care dorea să-și reabiliteze statutul internațional”,
explică opozantul lui Vladimir Putin.
Privind în trecutul relației SUA-Rusia de după încheierea Războiului Rece, Garry Kasparov constată că, democrați și republicani deopotrivă, au comis aceleași greșeli de interpretare a Rusiei și, mai ales, a liderilor săi.
”Adevărul este că atât democrații, cât și republicanii și-au dorit cu disperare să vadă în Rusia post-Război Rece o țară normală, cu care să se poată colabora. Rusia, chiar și în anii lui Elțîn, le-a spulberat în mod repetat aceste speranțe. În timp ce Statele Unite și Europa sărbătoreau independența fostelor republici sovietice, Moscova a perceput dintotdeauna aceste națiuni ca fiind doar semi-suverane, iar aceste două viziuni asupra lumii erau sortite să se ciocnească, la un moment dat.
Rusia nu a încetat niciodată să fie un imperiu.
Liderii americani au realizat acest lucru extrem de târziu”,
evidențiază Kasparov.
O critică specială o păstrează pentru cei mai recenți președinți dați de Partidul Democrat, Barack Obama și Joe Biden:
”Președintele Obama a mers mai departe cu «resetarea» relației SUA cu Kremlinul, chiar în vreme ce trupele rusești ocupau părți din Georgia și din Moldova. A avut cuvinte dure pentru Putin după ocuparea Crimeii și a Donbasului, dar cel nu a furnizat niciodată Kievului ajutor letal.
Joe Biden a avut, de asemenea, cuvinte frumoase de spus despre Ucraina, cel puțin atunci când a reușit să înșire cuvintele potrivite. Spre deosebire de Obama, el a livrat arme, dar numai din când în când, niciodată suficiente și rareori la timp.”
Cuvinte deloc flatante îi sunt dedicate și actualului președinte:
”Acum, lumea îl are pe Donald Trump. El spune o sumedenie de cuvinte greșite și face o sumedenie de lucruri greșite. În rarele cazuri în care Trump a ajutat Kievul, a fost mai degrabă un accident fericit decât o strategie coerentă.
Trump își asumă rușinoasa capitulare de vineri în fața lui Putin, dar anterioarele două decenii și jumătate de politici proaste au făcut acest lucru posibil.”
Concluzia? O soluție la care pare acum tot mai imposibil de ajuns:
”Acum este nevoie mare de o alternativă reală, și anume un sprijin semnificativ al Statelor Unite pentru Ucraina împotriva Rusiei.
Da, asta înseamnă să spună ceea ce trebuie: parafrazându-l pe Luke Coffey de la Institutul Hudson, SUA ar trebui să reafirme că fiecare centimetru de teritoriu ocupat, inclusiv Crimeea, este la fel de ucrainean pe cât este Alaska americană.
Dar, mai important, înseamnă să potrivească această retorică cu acțiunea din teren. Înseamnă ca membrii Congresului, din ambele partide, să-l ia la întrebări pe președinte în ceea ce privește trădarea Ucrainei și să-și dubleze sprijinul pentru ceilalți aliați europeni.
Înseamnă ca guvernele europene să își intensifice eforturile și să facă mai mult pentru ucraineni și pentru ei înșiși.
Și înseamnă să recunoască explicit faptul că Rusia este atât o putere ostilă, cât și o țară mai slabă decât America – și să acționeze în consecință.”









