Ludovic Orban: Unde va începe școala fizic, elevii și profesorii vor purta măști


Autor:    -  
education, back to school, school supplies
Fotografie de UzbekIL pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, miercuri, în Parlament, că elevii, profesorii și personalul școlar auxiliar care vor fi prezenți fizic, în școli, trebuie să poarte mască de protecție. De asemenea, premierul a adăugat că în instituțiile de învățământ unde este posibil, vor fi asigurate panouri de plexiglas pentru a reduce contactul fizic.

Premierul a explicat situațiile în care aceste măsuri se vor aplica.

Am constituit un comitet interministerial care pregăteşte deschiderea anului şcolar. (…) În şcoli, acolo unde începe activitatea normal, este clar că va fi necesar portul măştii atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi şi personalul auxiliar. Acolo unde este posibil să se asigure separarea prin plafoane de plexiglas (…) este important ca acest lucru să se realizeze pentru a reduce contactul fizic. De asemenea, toate şcolile trebuie să fie pregătite cu tot ceea ce înseamnă substanţe de dezinfecţie, cu dezinfectanţi care să se afle la dispoziţia cadrelor didactice şi a elevilor, a spus Ludovic Orban, în plenul reunit al Parlamentului, potrivit Digi24.

Acesta a spus că specialiștii din consiliile de administrație ale școlilor vor stabili ce măsuri trebuie aplicate la începerea școlii, pe 14 septembrie.

Am luat decizia ca să deschidem şcoala în mod diferenţiat, pe baza deciziilor luate de, în primă fază, de consiliile de administraţie, inspectoratele şcolare, direcţiile de sănătate publică şi comitetele pentru situaţii de urgenţă. Există trei situații: verde, galben şi roşu. Aici e vorba de numărul de infectări în ultimele 14 zile – sub 1, între 1 şi 3 şi de peste 3, a explicat Orban.

Prim-ministrul a precizat că, în funcţie de aceste scenarii, şcolile vor fi deschise cu prezenţa fizică a elevilor, cu prezenţă alternativă, iar unde situaţia epidemiologică indică un risc epidemiologic mare, cursurile vor fi online.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!