Mars Leadership Experience, program de leadership de 3 ani, destinat absolvenților din România
Mars, producătorul global de alimente și hrană pentru animale, oferă absolvenților posibilitatea de a beneficia de oportunități de dezvoltare internațională în carieră, prin Intermediul Mars Leadership Experience (MLE), un program de 3 ani destinat și absolvenților din România, anunță Retail.ro.
Prin intermediul programului Mars Leadership Experience, Mars caută viitorii membri ai echipei sale de conducere . Acesta oferă absolvenților șansa de a se implica în activitatea companiei, candidatul având încă de la început responsabilități, proiecte și roluri cu expunere locală și internațională. Absolventul începe programul de trei ani în Praga sau București, unde va petrece primul an. Ulterior, după finalizarea etapei, va avea oportunitatea de a se muta pe o altă piață, cu sprijin pentru relocare și acomodarea.
În tot acest proces, candidatul nu va fi singur. Pe lângă alți membri ai echipei care să-l susțină, va avea și un mentor – un senior manager, un buddy – un absolvent care a ocupat recent aceeași poziție.
Programul este conceput astfel încât absolventul să aibă experiență nu doar pe piețe diferite, ci și în diverse funcții, echipe, țări și produse, pe măsură ce activează în diferite țări unde Mars Multisales opererează. După terminarea programului, absolventul se transferă într-o poziție permanentă, iar decizia asupra locului unde va dori să-și desfășoare activitatea îi aparține aproape în totalitate.
Pentru înregistrarea în acest program este necesară înscrierea pe site, până în martie, dar și completarea unui formular cu date despre realizările educaționale. Ulterior se va face un test online pentru evaluarea abilităților de gândire numerică și logică verbală, urmat de un interviu video online. Pasul final este centrul de evaluare virtual unde sunt organizate întâlniri și activități individuale și de grup.









