METRO, liderul pieței cash&carry, împlinește 25 de ani pe piața locală
Compania s-a impus ca lider al comerțului cash & carry din România cu deschideri de magazine în toate orașele cheie și inovații care au influențat decisiv traiectoria pieței. METRO a rămas de-a lungul timpului același partener asumat al afacerilor independente, investind resurse, tehnologie și know-how de ultimă generație pentru a asigura un comerț local profesonist.
Pentru a marca cei 25 de ani de prezență pe piața locală, compania va demara campania Povestea Metro esti TU. De 25 de ani. Declinată atât pe canale interne, cât și externe, campania este un manifest de mulțumire dedicat tuturor celor care au construit, de-a lungul timpului, METRO Cash & Carry România – angajați, clienți, furnizori.
Fără o componentă promoțională, Povestea Metro esti TU. De 25 de ani își propune să activeze sentimentul de mândrie și apartenență pe care compania l-a insuflat tuturor, mulți dintre ei alegând să rămână parte din poveste și după un sfert de secol. In prezent, peste 1500 de clienți, 20 furnizori și 17 angajați sunt alături de companie de la bun început, din 1996.
”Iată că am ajuns să împlinim un sfert de secol de când suntem același suporter dedicat al afacerilor independente din România. Rămânem partenerul de încredere al clienților noștri profesioniști, al antreprenorilor români, ai colegilor și furnizorilor care ne ajută și ne ambiționează să fim mai buni, în fiecare zi. Mulți dintre ei sunt alături de noi chiar de la început, de 25 de ani, așa că povestea METRO sunt ei și le suntem recunoscători. Vom continua să performăm, avem planuri ambițioase, iar investițiile noastre vor merge mai departe cu atât mai mult în contextul pandemic și post pandemic, care a schimbat modele de business, obiceiuri de consum și ne-a recalibrat pe toți”, declară Adrian Ariciu, CEO METRO Cash & Carry România.
De-a lungul celor 25 de ani de prezență pe piața locală, toți partenerii și clienții METRO au beneficiat de același nivel de competență și profesionalism. Astfel au luat naștere proiecte inovative, care au trasat trenduri și direcții de business pe piața locală. Un exemplu este inaugurarea primului centru educațional pentru industria HoReCa din România, în 2008. Ceea ce era cunoscut atunci ca Centrul de Formare în Gastronomie, este astăzi Gastronometro, un centru de instruire la cele mai înalte standarde și un simbol al excelenței culinare.









